Valoarea contractului de proiectare şi execuţie a lotului 3 este de 580 de milioane de lei fără TVA, dintre care 492,9 milioane de lei fonduri de coeziune şi 86,9 milioane de lei de la Guvernul României. Ieri, Răzvan Cuc a spus că lotul 3 va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie, după ce lucrările de reparaţii au fost preluate de CNAIR.
Constructorul Comsa SA, compania pe care ministrul transporturilor Răzvan Cuc a invocat-o ca motiv al rezilierii contractului aferent lotului 3 din autostrada 1 Lugoj - Deva, a avut în 2018 o cifră de afaceri de 59 de milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Faţă de anul precedent, afacerile au fost în creştere cu 31%.
Comsa SA, subsidiară a unei firme din Spania, a avut în trecut şi cifre de afaceri care s-au apropiat de 145 de milioane de lei, după cum se mai arată pe site-ul Ministerului de Finanţe. De asemenea, în ani ca 2015 şi 2016 compania a raportat profit, însă anul trecut constructorul a înregistrat pierderi în valoare de aproape şapte milioane de lei. Numărul mediu de angajaţi ai Comsa SA în 2018 a fost 41.