ZF 24

Irina Socol, de la celebrul institut de calcul al lui Ceauşescu, la Sinteşti, în vremurile actuale. O scurtă istorie de peste două decenii a Siveco, marcată de parteneriate cu giganţi mondiali din IT şi contracte cu statul român

Irina Socol, de la celebrul institut de calcul al lui...

Autor: Cristian Hostiuc

09.09.2014, 12:34 11937

Irina Socol, preşedintele companiei SIVECO şi unul dintre principalii acţionari, reţinută marţi dimineaţă într-un dosar de evaziune fiscală, este unul dintre cei mai importanţi şi mai influenţi oameni din industria IT locală.

Reţinerea ei şi a Aurorei Crusti, directorul general adjunct şi unul dintre fondatorii companiei ridică întrebarea de ce au făcut acest lucru, de ce a avut nevoie de rromii din Sinteşti pentru programe informatice, având în vedere că Siveco era o companie cu afaceri anuale de peste 65 de milioane de euro, care avea parteneriate cu numele mari din industria IT-ului mondial, cu peste 700 de angajaţi şi care a abut câteva realizări notabile din punct de vedere al creării şi implementării unor soluţii de IT.

Istoria ei începe cu celebra unitate ICI, de pe bulevardul 1 Mai din capitală, un institutut de pe vremea lui Ceauşescu, care se ocupa de calculatoare şi informatică.

VIDEO. Cele mai importante declaraţii ale Irinei Socol la ZF Digital 2011.

Imediat după revoluţie, o bună parte din cei care au lucrat acolo au intrat în această industrie, înfiinţându-şi propriile firme, unele dintre ele ajungând celebre, precum Computerland, controlată de Nicolae Badea, sau SIVECO.

Vezi pe noul site ZF profilul de business al Irinei Socol

Irina Socol, alături de soţul ei, Alexandru Rădăşanu,  plus alţi parteneri tot de la ICI, au înfiinţat SIVECO în anul 1992, iniţial executând lucrări pentru o companie franceză.

De-a lungul anilor, SIVECO a trecut de la outsourcing la crearea propriilor programe informatice şi softuri. SIVECO a ajuns unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii IT de pe piaţa locală, câştigând foarte multe contracte scoase la licitaţie de stat prin diferite instituţii guvernamentale.

Unul dintre cele mai cunoscute contracte din IT a fost cel pentru Casa de Asigurări de Sănătate, ce a depăşit 100 de milioane de euro. În acest contract, SIVECO a lucrat alături de HP şi Oracle, nume mari din industria IT mondială. De asemenea, SIVECO a jfurnizat programe pentru sistemul naţional de învăţământ.

Citiţi mai mult despre Irina Socol pe www.businessmagazin.ro.

În anul 2005, fondul de investiţii polonez Enterprise Investors şi divizia de investiţii a gigantului american Intel au cumpărat 32% din SIVECO, într-o tranzacţie evaluată atunci la 10 milioane de euro (12 milioane de dolari), evaluând astfel toată compania la 30 de milioane de euro.

În 2013, cele două fonduri au ieşit din SIVECO, acţiunile fiind răscumpărate de Irina Socol şi ceilalţi parteneri din companie, într-o tranzacţie rămasă confidenţială. Tranzacţia de răscumpărare a pachetului de 30% a fost finanţată printr-un împrumut luat de la Raiffeisen Bank, care a fost garantat cu acţiunile respective.

Conform înregistrării făcute la arhiva de garanţii, Raiffeisen a acordat un împrumut de 14,7 milioane de dolari (11 milioane de euro) celor cinci fondatori ai Siveco, Irina Socol şi Alexandru Rădăşanu alături de Florin Ilia, Aurora Crusti şi Daniela Bichir.

"Tranzacţia a evaluat SIVECO la o valoare mai mare decât în anul 2005, în condiţiile în care am şi crescut foarte mult. Dacă ne uităm ce s-a întâmplat în perioada aceasta, am crescut mult, ne-am întins pe internaţional puternic. Dar    am reuşit să găsim cu ei o soluţie prin care noi să fim mul¬ţumiţi şi să o    considerăm o tranzacţie avantajoasă pentru noi“, a spus Irina Socol, directorul    executiv al Siveco, într-o discuţie cu ZF din ianuarie 2014.  

„Dacă nu am avea un teren solid în ceea ce priveşte prezentul şi viitorul nu am fi făcut acest lucru. Poţi să faci o asemenea tranzacţie atunci când ştii că într-adevăr ai un teren solid sub picioare, ştii pe ce mizezi, ştii ce ai construit pe următorii trei ani, ştii la ce te aştepţi, ce ţi se va întâmpla în anul 2014“, a adăugat ea.  

În 2013, Siveco a avut afaceri de 65 de milioane de euro, iar planul pentru următorii ani era să ajungă la 100 de milioane de euro.    „Anul 2013 a fost identic cu 2012. A fost un an OK şi din punctul de vedere al cifrei de afaceri - cu o creştere probabil de 1-2%. Anul acesta vrem să creştem cu 10%. Dar în anul 2014 vorbim de o creştere de 10-15% şi suntem optimişti că o vom obţine. O cifră de 65 de milioane de euro pe care am avut-o în 2012 şi 2013 nu este o valoare mică. 65 milioane de euro pentru o firmă de soft este o valoare mare, iar anul acesta sperăm să depăşim 70 de milioane de euro. În ceea ce priveşte veniturile de pe pieţe internaţio¬nale, acestea au avut o pondere de circa 30% în venituri anul trecut. Scopul nostru este ca pe internaţional să ajungem la 50% din cifra de afaceri", declara Irina Socol la începutul anului.      

Irina Socol a condus cu mână de fier Siveco, o companie extrem de închisă, din  care prea puţine informaţii au ieşit la iveală de-a lungul anilor. De altfel, prezenţa Irinei Socol în spaţiul public a fost extrem de discretă, ea participând doar la evenimentele profesionale din industrie.    

Totuşi, de-a lungul anilor, au apărut în presă speculaţii referitoare la faptul că Siveco era de multe ori favorită la contractele publice indiferent de guvernare, acuzaţii respinse de companie.    Şi participarea şi câştigarea acestor licitaţii are un preţ care trebuie plătit, iar acest lucru ar putea să aibă legătură cu cazul de evaziune fiscală în care este implicată Siveco şi Irina Socol.    

"În fapt, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei compani producătoare de programe informatice ar fi creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro", a menţionat într-un comunicat de presă al Poliţiei Române, citat de agenţia Mediafax.    Din cercetări a reieşit că în contabilitatea producătorului de soft ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.    

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, SIVECO ar fi achiziţionat fictiv servicii de programare informatică de la mai multe firme de tip "fantomă". În lanţul evazionist ar fi fost implicate mai multe firme de tip "fantomă", iar unele dintre acestea, care ar fi furnizat servicii informatice companiei SIVECO, ar aparţine unor cetăţeni de etnie romă din Sinteşti.    

"În cursul acestei dimineţi, am fost solicitaţi să furnizăm informaţii în cadrul unor cercetări efectuate de către autorităţi. Activitatea financiară şi comercială a companiei se bazează, de mai bine de 22 de ani, pe respectarea tuturor prevederilor legale, naţionale şi internaţionale. Sprijinim cu maximă disponibilitate eforturile autorităţilor. Manifestăm, totodată, transparenţă în punerea la dispoziţia opinei publice a informaţiilor referitoare la desfăşurarea cercetărilor făcute de autorităţi, pe măsura ce le vom obţine", s-a precizat într-un răspuns al SIVECO România, remis la solicitarea MEDIAFAX.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO