ZF 24

Leul s-a apreciat cu circa trei bani, spre finalul sedintei

23.11.2007, 20:04 11

Cursul de schimb leu/euro a scazut cu circa trei bani, spre finalul sedintei de vineri, pana la 3,6140 lei/euro, dupa ce pe parcursul zilei au existat speculatii ale dealerilor privind interventia Bancii Nationale a Romaniei (BNR) pe piata, informeaza Mediafax.

La deschiderea sedintei, s-au platit 3,6450-3,6500 lei pentru un euro, pentru ca la finalul zilei, cursul de schimb sa se situeze la 3,6140-3,6165 lei/euro.

"In prima parte a sedintei, cursul de schimb a urcat pana la un maxim de 3,6875-3,6900 lei/euro, insa apoi a inceput sa scada, stabilizandu-se in jurul nivelului de 3,5790-3,600 lei/euro. In piata au existat speculatii ale mai multor dealeri potrivit carora BNR ar fi intervenit in favoarea leului", a declarat dealerul unei banci.

BNR a anuntat, vineri, un curs de referinta de 3,6221 lei/euro, reprezentand cel mai inalt nivel din ultimele 19 luni si o crestere de 16,4% fata de minimul acestui an. Un nivel mai ridicat decat cel de vineri a fost publicat la 25 ianuarie 2006, cand rata a fost de 3,6242 lei/euro.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele cu scadenta la o zi se plaseaza la 4,5-6,5%, iar pentru plasamentele la o saptamana, dobanzile sunt de 7-7,5%.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels