ZF 24

Ministrul Energiei dă asigurări: Termocentrala de la Mintia nu va ajunge la fier vechi

Ministrul Energiei dă asigurări: Termocentrala de la...

Autor: Petru Mazilu

12.01.2022, 14:07 213

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că termocentrala de la Mintia nu va ajunge la fier vechi. În urma modernizării, acolo va fi o centrală cu tehnologie avansată, spune Popescu.

Anunţul a fost făcut pe Facebook.

„Termocentrala de la Mintia nu va ajunge la fier vechi!”, a scris ministrul Energiei pe reţeaua de socializare.

Virgil Popescu a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanţii termocentralei şi, la final, a anunţat că la Mintia se va construi o unitate alimentată cu gaze naturale şi dotată cu tehnologie avansată.

„Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu administratorul special al CEH-ului, Cristian Roşu, şi cu reprezentantul lichidatorului. Le-am cerut ca în perioada următoare când încep procedurile de licitaţie, viitorul investitor care va fi selectat să ofere garanţii financiare că la Mintia se va construi o centrală pe gaze naturale de minim 800MW cu tehnologie avansată”, a precizat Virgil Popescu.

Termocentrala Mintia face parte din fostul Complex Energetic Hunedoara. Anul trecut, unitatea a intrat în conservare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO