Pfizer Inc. se află în discuţii pentru a achiziţiona producătorul de medicamente Seagen Inc., potrivit unui raport citat de Reuters.
Seagen are o valoare de piaţă de aproximativ 30 de miliarde de dolari, însă valoarea tranzacţiei ar putea depăşi acaestă sumă, a precizat raportul, adăugând că discuţiile dintre cele două companii se află în stadii preliminare.
Pfizer a refuzat să comenteze raportul, în timp ce Seagen nu a răspuns imediat întrebărilor adresate de Reuters.
Seagen a fost în discuţii avansate anul trecut pentru a fi achiziţionată de Merck, într-o tranzacţie care ar fi valorat în jur de 40 de miliarde de dolari, a relatat la vremea respectivă Wall Street Journal, dar cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord.