ZF 24

Romania va aplica regulamentul UE in domeniul OMG

09.03.2007, 12:58 23

Romania va aplica regulamentul european in domeniul trasabilitatii si etichetarii produselor si furajelor care contin organisme modificate genetic (OMG), iar amenzile pentru incalcarea prevederilor acestuia sunt cuprinse intre 500 lei si 6.000 lei, potrivit unui proiect al Autoritatii Veterinare.
Autoritatea a elaborat un proiect de hotarare de Guvern care prevede abrogarea actelor normative care reglementeaza trasabilitatea si etichetarea organismelor modificate genetic si a alimentelor si furajelor obtinute din OMG, urmand ca Romania sa aplice direct regulamentul european din domeniu.

Totodata, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a propus, printr-un alt proiect de act normativ, o serie de sanctiuni pentru producatorii care incalca prevederile regulametului european.

Astfel, pentru nerespectarea normelor de stocare a informatiilor, amenzile vor fi cuprinse intre 500 si 1.000 lei, iar etichetarea necorespunzatoare a produselor este pedepsita cu contraventii de 500 - 2.000 lei. Amenzi similare vor primi si cei care nu respecta cerintele de trasabilitate - intre 1.000 si 2.000 lei.

Cele mai mari contraventii, de 4.000 - 6.000 lei, sunt aplicate pentru nepermiterea accesului inspectorilor in incinta unitatii, refuzul de a furniza materialele si datele solicitate, precum si obstructionarea autoritatilor competente, in exercitarea atributiilor acestora.

Potrivit reglementarilor europene, furnizorii vor transmite clientilor informatii privind continutul de OMG, ingredientele alimentare si furajele sau aditivii furajeri obtinute din OMG, iar aceste informatii trebuie sa fie stocate pentru o perioada de cinci ani de la realizarea fiecarei tranzactii.

Etichetele produselor preambalate constituite din OMG sau care contin astfel de organisme vor avea inscrisa o mentiune care sa indice continutul sau numele organismelor modificate genetic. De asemenea, pentru produsele care nu sunt preambalate si sunt destinate consumatorului final, expunerea la vanzare trebuie sa fie insotita de un afis cu inscriptia mentionata.

Normele nu se aplica produselor destinate utilizarii directe ca alimente, hrana pentru animale sau pentru prelucrare care contin OMG in proportie mai mica de 0,9%, urmele fiind intamplatoare sau inevitabile din punct de vedere tehnic. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO