ZF 24

„Terenul de joacă“ de 30 de miliarde de euro al celor mai puternice companii din România

Autor: Roxana Petrescu

11.12.2014, 13:21 696

Energia a fost din nou elementul surpriză din mediul economic local. De la exit-uri neaşteptate la scandaluri de fraude, insolvenţe răsunătoare sau listări istorice, nimic nu a lipsit în 2014, unul dintre cei mai agitaţi ani din piaţa energiei, domeniul în care de la extracţia huilei până la vânzarea carburanţilor prin benzinării se fac afaceri de 30 de miliarde de euro.

1. Memorandumul Rompetrol Rafinare

Pe 23 ianuarie a fost publicat în Monitorul Oficial memorandumul de înţelegere între statul român şi grupul Rompetrol prin care se stabileşte că grupul petrolier va plăti doar 200 de milioane de dolari din datoria totală de 688 de milioane de dolari pe care o avea de returnat pentru a cumpăra de la stat un pachet de 26,69% din acţiunile Petromidia. Dincolo de plata pentru pachetul de acţiuni, în memo­randum părţile au convenit să realizeze şi un fond de investiţii, în care statul ar deţine 20% din acţiuni, prin intermediul căruia în 7 ani de zile s-ar realiza proiecte de un miliard de dolari. Nici până acum prevederile din acest memorandum nu au fost îndeplinite, documentul fiind caracterizat de opoziţie ca nimic altceva decât o escrocherie.

2. A doua insolvenţă a Hidroelectrica

Pe 25 februarie, Hidro­electrica a intrat din nou în insolvenţă. Compania a intrat pentru prima dată în insolvenţă în iunie 2012, cel mai mare producător de energie din România fiind îngenuncheat de anii întregi de con­tracte păguboase, atât în ceea ce priveşte vânzarea de energie, cât şi investiţiile la preţuri supra­eva­luate fără niciun impact con­cret în producţia com­paniei. După ce a stat un an în această stare, Hidroelectrica iese din insolvenţă în vara anului 2013, doar pentru ca în 2014 să intre din nou în insol­venţă. În linii mari, companiile care cumpărau direct energie de la Hidroelectrica au acţionat în instanţă producătorul de energie după ce contractele lor au fost reziliate după intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, furnizorii cerând în schimb banii pe care ar fi urmat să îi obţină dacă aceste contracte erau în continuare derulate. Tribunalul Bucureşti a decis că aceste contestaţii sunt inadmisibile, Hidroelectrica ieşind din insolvenţă la jumătatea anului trecut. Decizia de a rejudeca aceste contestaţii a trimis însă din nou în insolvenţă Hidroelectrica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO