ZF 24

Top 10 evenimente din energie: De la prejudicii de miliarde şi tranzacţii pe final de an până la prăbuşirea petrolului, toate au condimentat un business de 30 mld. €

Autor: Roxana Petrescu

24.12.2015, 18:00 1056

1. Barilul de petrol la minimul deceniului

Nimeni nu putea anticipa că de la un maxim de 115 de dolari în vara anului trecut, aurul negru avea să ajungă în decembrie anul acesta la 35 de dolari, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Prăbuşirea comodităţii a fost alimentată de lupta feroce dusă de membrii cartelului OPEC pentru menţinea poziţiilor în piaţă cu orice preţ prin eliminarea rivalilor din SUA sau Rusia. Intrarea Iranului la livrare ar putea duce însă barilul spre

20 de dolari, aceasta fiind cea mai pesimistă prognoză de până acum. Ca urmare, producătorii, aşa cum este cazul Petrom, sunt în corzi, tăierea bugetelor de investiţii fiind noua regulă de supravieţuire, în timp ce rafinorii trăiesc una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani. Barilul ieftin a alimentat de asemenea o serie de tranzacţii uriaşe la nivel global, preluarea Cameron de către Schlumberger, doi furnizori de servicii pentru industria petrolieră, ambii prezenţi în Ro­mânia, fiind un exemplu în acest sens.

 

2. Energia verde s-a transformat din El Dorado în coşmar

Italienii de la Enel, Energias de Portugal, cehii de la CEZ, austriecii de la Verbund, toţi au fost obligaţi rând pe rând să-şi deprecieze activele pe care au pariat miliarde de euro din cauza schimbării schemei de sprijin pentru energia verde. Domeniul s-a transformat astfel dintr-o maşină de făcut bani într-o gaură neagră. Petrom caută cum­părători pentru turbinele eoliene, în timp ce Monsson Group, cel mai mare dezvoltator de eoliene, a decis să pună la pământ un proiect de 27 MW.

 

3. Kazahii bat palma cu chinezii pentru Rompetrol

Pe final de an, kazahii din spatele KMG International, enti­tate înregistrată în Olanda prin care sunt controlate Petromidia, cea mai mare rafinărie din Ro­mânia, şi mai bine de 730 de puncte de alimentare cu carbu­ranţi, au bătut palma cu chinezii de la CEFC pentru cedarea controlului fostului grup Rompetrol. Deşi oficial kazahii spun că încă deţin în proporţie de 100% grupul Rompetrol, rebranduit în KMG International, presa din afară vorbeşte despre cedarea unui pachet de 51% din acţiuni în baza unui acord evaluat la 0,5-1 miliard de dolari. Kazahii nu neagă totuşi că au pe masă o ofertă din partea chinezilor, dar încă nu spun oficial despre ce pachet de acţiuni este vorba.

 

4. De la adio la 630 mil. euro

Italienii de la Enel au revenit la începutul acestui an asupra deciziei de a renunţa la activele de distribuţie şi furnizare a energiei din România, după ce în vara anului trecut începuseră să caute un cumpărător atât pentru firmele locale, cât şi pentru activele din Slovacia. Anul acesta însă, managementul Enel a anunţat că în perioada 2016-2019 va avea un buget de investiţii de 630 de milioane de euro pentru România orientat mai ales către infrastructura de distribuţie, corebusinessul italienilor pe plan local.

 

5. Cel mai mare scandal de evaziune din România

Într-un rechizitoriu de 123 de pagini, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au detaliat modalităţile prin care Petrotel Lukoil, a treia cea mai mare rafinărie din ţară, a fost decapitalizată, acesta fiind de altfel „romanul“ pe care s-a bazat cel mai mare scandal economic al anului. De la un prejudiciu iniţial de 230 de milioane de euro, procurorii au ajuns la unul de peste 1,76 mi­liarde de euro. Ancheta este în derulare, dar e pentru prima dată când un investitor străin este în mijlocul unui scandal de asemenea proporţii în care principala suspiciune este legată de expatrierea profiturilor printr-un adevărat carusel fiscal.

 

6. Lupta pentru banii Electrica şi un nou ministru

Electrica, cea mai mare com­panie de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, a petrecut un an de blocaj din cauza luptei dintre stat şi administratorii privaţi. În loc ca generoasa rezervă de cash pe care stă com­pania, nu mai puţin de 630 de milioane de euro, să fie un motor pentru achiziţii şi investiţii, aceasta a fost doar „muniţia“ în ceea ce a fost scandalul corporatist al anului. Căderea guvernului Ponta a adus la vârful Ministerului Energiei o nouă figură, pe Victor Grigorescu, fost membru în CA-ul Electrica, a cărui primă grijă a fost schimbarea din funcţie a lui Laurenţiu Ciurel, directorul general de la CE Oltenia. Asta nu-i împiedică însă pe foşti lucrători comerciali cu experienţă în fotbal, guvernatori ai Deltei Dunării sau oameni din cinematografie să continue să ocupă un loc în administrarea companiilor din energie chiar şi după venirea guvernului de tehnocraţi condus de Dacian Cioloş.

 

7. Revenirea apetitului pentru motorină şi energie

Pe fondul prăbuşirii barilului de petrol, preţul motorinei a ajuns la minimul ultimilor cinci ani. Deşi pentru petrolişti aceasta nu este o veste bună, cere­rea a reacţionat pozitiv, aşa că după primele nouă luni volu­mele vândute erau în creştere cu 10%. Consumul de energie bifează la rândul său o evoluţie pozitivă, cererea după primele nouă luni ale anului fiind cu circa 4% mai mare comparativ cu perioada similară din 2014.

 

8. Independenţă, dar cu ce preţ şi în folosul cui?

România a ajuns în 2015 să fie aproape independentă de importurile de gaze din Rusia. Deşi aceasta ar trebui să fie o vestă bună, independenţa României are la bază o singură explicaţie şi anume scăderea dramatică, de circa 10% în primele nouă luni ale anului, a consumului de gaze din cauza cererii mai mici din sectorul îngrăşămintelor chimice şi al CET-urilor.

 

9. O nouă veste bună din Marea Neagră

În octombrie, ruşii de la Lukoil au anunţat că au identificat o pungă de gaze 30 de miliarde de metri cubi, echivalentul pe trei ani de zile al consumului României, într-un perimetru din Marea Neagră în care şi Romgaz are o participaţie de 10%. Acesta este al doplea anunţ după cel făcut de ExxonMobil şi Petrom în 2

012 care reflectă potenţialul de resurse al Mării Negre. Problema este că de la nivel guvernamental nu se pune pe masă nicio strategie prin care acest gaz ar putea genera valoare adăugată local, dar se lucrează intens la proiecte de conducte prin care resursa să fie exportată.

 

10. Lupii tineri din piaţa carburanţilor

Redresarea cererii pe piaţa petrolieră locală a venit la pachet şi cu intrarea unor noi jucători, cu planuri de extindere ale celor prezenţi sau cu modele noi de business pentru veteranii domeniului de 10 miliarde de euro, toate pentru a capta cât mai mult din apetitul de consum regăsit al românilor. Nobel Oil vrea 80-90 de staţii în cinci ani, MOL termină anul cu 12 benzinării noi, iar Rompetrol caută dealeri pentru toată reţeaua de 135 de staţii proprii. Mai mult, este vizibil un accent tot mai mare pe transformarea benzinăriilor în reale centre de servicii. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO