ZF 24

Viorel Paunescu nu mai detine direct actiuni la Intercontinental

06.06.2007, 18:37 96

Omul de afaceri Viorel Paunescu, compania Anvio International Consulting si Anvio International Company nu mai detin in mod direct actiuni la Compania Hoteliera Intercontinental Romania (CHIR), in urma in urma unor tranzactii pe piata Rasdaq.
Viorel Paunescu detinea anterior, impreuna cu persoanele cu care actiona in mod concertat, 12,44% din capitalul CHIR.
Omul de afaceri a vandut, la data mentionata, un pachet reprezentand 4,8% din capitalul firmei, pentru 10,8 milioane de lei (circa 3,31 mil. euro). De asemenea, Anvio International Consulting, actionar minoritar, a cedat o alta participatie de 4,46%, pentru 10,05 milioane de lei (circa 3,08 mil. euro).
Un pachet de actiuni reprezenand 14,97% din capitalul CHIR a fost transferat, joia trecuta, pe piata Rasdaq, valoarea totala a tranzactiilor fiind de 33,5 milioane de lei (circa 10,2 mil. euro). Actiunile au fost transferate pe piata Regular, prin intermediul a 1.231 de tranzactii, la un pret de 0,28 lei, in crestere cu 6,79% comparativ cu cotatia de inchidere din ziua precedenta.
Fondul de investitii Julius Baer International a raportat, ieri, o detinere de 7,52% la CHIR, proprietara hotelului din Bucuresti.
O alta participatie de 4,01% din capitalul social al companiei hoteliere a fost vanduta astazi, pe piata Deal a bursei Rasdaq, pentru 9,11 milioane de lei (circa 2,79 mil. euro. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels