ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Elena Uleia, broker la Prime Transaction: Cel mai important lucru din perioada următoare sunt rezultatele trimestriale. Electrica şi Transelectrica, potenţiale surprize

03.10.2023, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Acţiunile celor două companii, pe plus cu 22%, respectiv 39% anul acesta.

Rezultatele financiare afe­rente primelor nouă luni ale anului, care urmează să fie publicate înce­pând cu finele lunii la Bursa de Valori Bucureşti, pot aduce un nivel supli­mentar de claritate în ceea ce priveşte potenţialele repartizări ale  profitului net de anul viitor, spune Elena Uleia, broker la Prime Transaction, invitată la prima ediţie din octombrie a ZF Deschiderea de Astăzi.

„Cel mai important lucru pe care trebuie să îl urmărim în perioada următoare sunt rezultatele trimes­triale pe care le vor raporta socie­tăţile, în ideea în care acestea pot confirma anumite aşteptări pe care le au investitorii, care îşi pot crea astfel nişte estimări privind  dividendele care ar putea fi distribuite la anul“, consideră Elena Uleia.

Cei 20 de emitenţi incluşi în indicele BET au încheiat prima parte a anului cu venituri cumulate de 57 de miliarde de lei, minus 14,6% faţă de perioada similară de anul trecut, şi un profit net de 10,6 miliarde de lei. 

Pe de altă parte, indicele de referinţă al BVB înregistrează o creştere de 23% în primele nouă luni ale anului, faţă de o scădere de 18,5% în ianuarie-septembrie 2022.

„Cred că rezultatele vor fi în tonul celor la nivel semestrial. Aici, cred că vom vedea rezultate bune din partea Electrica, care a raportat bine la S1. În contextul în care societatea are de încasat nişte sume destul de mari din subvenţii şi tarifele de distribuţie sunt în creştere, mă aştept să văd o profitabilitate în creştere în T3 şi la nivelul anului”, adaugă reprezentanta Prime Transaction.

Acţiunile Electrica (simbol bursier EL) se tranzacţionează în creştere cu 22,3% anul acesta, pe fondul unui rulaj în valoare de 135 de milioane de lei. Deţinută în proporţie de 48,8% de statul român prin Ministerul Energiei, compania afişează în prezent o capitalizare de 3,4 miliarde de lei.

„Mă aştept la rezultate bune şi din partea Transelectrica, care beneficiază de pe urma acestei situaţii de pe piaţa energiei, inversată faţă de anul trecut... Sectorul bancar beneficiază în mod clar de contextul dobânzilor ridicate. Însă lucrurile se pot schimba aici destul de rapid”, spune Elena Uleia.

De la începutul anului, acţiunile companiei de stat Transelectrica (TEL) s-au apreciat cu 38,7%, pe tranzacţii de 75,4 milioane de lei, la o valoare de piaţă de 2,2 miliarde de lei, conform datelor BVB.


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent