ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Istvan Sarkany, investitor la BVB: Am mai făcut puţină curăţenie în portofoliu. Cele mai mari patru deţineri, Simtel, TTS, DN Agrar şi Prospecţiuni

29.03.2024, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Trei din cei patru emitenţi afişează randamente de peste 100% în ultimele 12 luni „În doi-trei ani, mă aştept (ca DN Agrar – n. red.) să fie o companie de două ori mai mare decât acum, cel puţin“.

Transport Trade Services (simbol bursier TTS), performerul indicelui BET de anul trecut, a rămas şi la început de 2024 principala investiţie pentru unii dintre investi­torii pe piaţa de capital din România, printre care şi Istvan Sarkany, care spune că transportatorul de mărfuri pe Dunăre ar putea să depăşească estimările din bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2024.

„Am mai făcut puţin de curăţenie în portofoliu. Cele mai mari deţineri sunt tot aceleaşi de anul trecut. Am rămas puternic expus pe TTS, în care am în continuare încredere că o să livreze rezultate destul de bune şi anul acesta. Cred că bugetul lor este destul de pesimist, în sensul că nu anticipează vreo surpriză pozitivă. Eu sper că o să facă chiar un pic mai bine decât ce au bugetat“, spune Istvan Sarkany.

Pe locul doi se află Simtel Team (SMTL), liderul pieţei de energie regenerabilă din România, care a publicat rezultate bune pentru 2023, continuă investitorul. De asemenea, BVC-ul a venit în linie cu aşteptările participanţilor la piaţă, iar compania a obţinut recent o finanţare de aproximativ 12 milioane de euro pentru construirea centralei electrice fotovoltaice de la Giurgiu, banii fiind atraşi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„M-a surprins plăcut, în sensul că, dacă ar fi trebuit să se finanţeze din fonduri proprii, ar fi avut nevoie probabil de o infuzie de capital. Aşa au mai scăzut şansele să aibă nevoie de o majorare de capital.”

Următoarele poziţii sunt ocupate de DN Agrar (DN), cel mai mare crescător de vaci de lapte din România, şi compania de prospectare geologică Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender.

DN Agrar a avut un profit net de 10,6 milioane de lei în primele nouă luni de anul trecut, în creştere cu 249% faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Rezultatul net înregistrat de Prospecţiuni a fost de 25,3 milioane la T3/2023, plus 166%.

„Prospecţiuni mi se pare o poveste de turnaroud, a fost într-o perioadă în insolvenţă, au avut şi poate şi acum sunt probleme legate de reputaţia majoritarului, ceea ce poate ţine pe de-o parte de o bună parte din investitori. Dar operaţional, cel puţin, compania performează foarte bine. Anul trecut a terminat vreo 30 de milioane de lei profit net, ceea ce o face să aibă un multiplu PER de 5x-6x”, adaugă Istvan Sarkany.

Acţiunile PRSN se tranzacţionează în creştere cu 93% în ultimele 12 luni la BVB, în timp de DN afişează un avans de 124%. SMTL şi TTS sunt pe plus cu 107%, respectiv 120%. Prin comparaţie, indicele de referinţă BET înregistrează o apreciere de aproape 40% în această perioadă. Cu tot cu dividende (BET-TR), dinamica pieţei locale este de plus 49%.

„Norocul (DN Agrar – n.r.) este că au crescut foarte bine producţia de lapte şi investesc în continuare în extinderea fermelor. Era clar că preţul laptelui nu putea să rămână la vârfurile de acum un an, dar operaţional ei fac paşi corecţi. Investesc în eficientizare şi în acelaşi timp în extindere şi se văd rezultatele. Marjele se îmbunătăţesc în fiecare trimestru faţă de trimestrul anterior, deci clar se vede că investiţiile dau roade pe termen mediu. în 2-3 ani, mă aştept să fie o companie de două ori mai mare decât acum, cel puţin.”


Devino investitor la bursă. Este simplu să investești la Bursa de Valori București. Peste 20 de brokeri îți stau la dispoziție pentru a-ți deschide un cont de tranzacționare. Este primul pas pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la bursă. Află mai multe pe www.bvb.ro/devinoinvestitor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent