♦ Dezvoltatorii urmăresc cererea din piaţă, iar dacă pentru birouri există un interes mai redus, aceştia s-au reorientat către proiecte rezidenţiale.
„Procentul pentru birouri e în scădere. Mulţi au realizat că se poate lucra şi de acasă, companiile reduc suprafaţa închiriată, iar dezvoltatorii s-au reorientat către rezidenţial. cei care lucrează de acasă au nevoie de cel puţin o cameră în plus pentru a lucra corespunzător. Această tendinţă va dura cel puţin 18 luni după care se va reveni la practica investiţională de dinainte de 2020, este estimarea mea personală“, a declarat Attila Beer, country manager la Alukonigstahl România şi Moldova.
Sunt mai mulţi dezvoltatori care au renunţat la dezvoltarea unui proiect office şi au optat pentru unul rezidenţial, în special în marile oraşe precum Bucureşti, Cluj şi Timişoara.
„În Bucureşti sunt 60% din cazuri. Au renunţat la clădiri de birouri şi construiesc rezidenţial premium sau mixt, poate proiect comercial cu hotel şi rezidenţial. Sunt şi proiecte industriale mari, unde pe lângă fabrică se construieşte şi o clădire de birouri către care livrăm ferestre sau soluţii de umbrire“, a explicat directorul de la Alukonigstahl.
Alukonigstahl România, subsidiara locală a liderului european pe piaţa sistemelor din aluminiu, PVC şi oţel, a înregistrat o cifră de afaceri de 21,5 milioane de euro în perioada ianuarie - decembrie 2020 şi ţinteşte în continuare consolidarea businessului pe segmentele tradiţionale de birouri şi comercial, dar şi extinderea pe segmentul rezidenţial premium, în contextul în care pandemia a readus în atenţie nevoia de locuire la un standard calitativ mai bun pentru români.
Alukonigstahl este furnizor exclusiv în România pentru Schüco şi Jansen (furnizor de profiluri din oţel), iar peste 85% din cifra de afaceri realizată în 2020 au fost generate de vânzarea sistemelor de profiluri premium Schüco din aluminiu. In 2020, Alukonigstahl a livrat sisteme din aluminiu Schüco pentru peste 75.000 mp de perete cortină în cadrul proiectelor imobiliare noi, iar în 2021 are deja contractaţi peste 20.000 mp.
Între proiectele pentru care Alukonigstahl a furnizat sau furnizează sisteme de tamplarie şi pereţi cortină se numără atât investiţii în proiecte de birouri cunoscute (U Center, Offices Jiului, Isho Timisoara, Millo Office, Dacia One, Sediul Continental din Timişoara, Skanska Equilibrum 2, AFI Tech Inox 2), cât şi proiecte rezidenţiale premium (Win Residences / PSC Group sau Nusco City, Neo Timpuri Noi, Neo Mamaia).
„Am semnat recent pentru Cortina Nord spre exemplu. Nusco City este un proiect premium foarte interesant, lucrăm de asemenea şi cu Nordis“, a subliniat directorul.
Preţurile materiilor prime cresc necontrolat pe pieţele internaţionale, ceea ce determină o lipsă de predictibilitate pe segmentul dezvoltării imobiliare, cât şi o creştere inevitabilă a preţurilor de achiziţie la clienţii finali de apartamente, dar şi de alte produse imobiliare. Preţul cuprului, considerat pe scară largă ca un indicator economic, aproape s-a dublat în ultimele 12 luni. Comparativ cu primăvara anului 2020, preţul aluminiului a crescut cu cca 50%, iar preţul benzilor laminate din oţel a crescut cu peste 75%.
„Anul trecut Uniunea Europeană a introdus o taxă vamală pentru aluminiul importat din China. Industria auto, după o stagnare la început de 2020, a generat de asemenea o cerere puternică pe piaţa aluminului brut. Aceste două aspecte, alături de un „joc“ al marilor jucători la bursă, a dus la o creştere a preţului aluminiului cu 60% într-un an. Asta nu se reflectă întocmai în preţ deoarece preţul profilului se compune atât din aluminiu brut, cât şi din marja de prelucrare. Al treilea factor care a dus la creştere, a fost evoluţia cursului dolar-euro. În euro avem o creştere de 40-42%, iar în dolari de 60%. Fereastra se compune din aluminiu şi sticlă. Dar şi la sticlă a existat o creştere de 10%. Per total avem o creştere de 10-15%“, a spus Attila Beer.
Alukonigstahl a derulat recent o serie de procese de digitalizare şi reorganizare a lanţului logistic şi a depozitului propriu din Jilava. În 2020, compania a lansat platforma digitală proprie AKS Connect, în care clienţii pot plasa comenzi şi pot urmări online, în timp real, stadiul livrarilor, iar în a doua jumătate a anului 2021 Alukonigstahl va continua procesul de digitalizare, prin implementarea unei noi platforme.
Alte tendinţe majore ale pieţei sunt sistemele pentru ferestre, uşi de balcon şi uşi glisante folosite preponderent în cazul ansamblurilor rezidentiale (proiecte precum Cloud 9 Residence, Luxuria Residence, Sea One, Nordis Mamaia, Tomis City, Wings Residence) sau tâmplăria PVC Schüco care a câştigat teren în ultimul an (de exemplu, în cadrul proiectelor Buenavista International sau Win Herastrau).
Noi soluţii de nişă au fost dezvoltate de asemenea, odată cu tendinţa de restaurare a clădirilor istorice - la mânăstirea Dragomirna şi biserica Domniţa Bălaşa, de exemplu, s-a înlocuit tâmplăria degradată cu ferestre moderne, izolate, din oţel Jansen.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE