♦ Lanţul de restaurante fast-food Spartan a ajuns la 75 de unităţi în ţară, dintre care 38 sunt francizate, iar restul sunt proprii ♦ În 2023, cifra de afaceri a Spartan a ajuns la 48 de milioane de euro, potrivit datelor companiei.
Spartan, lanţul românesc de restaurante fast-food, care are 75 de unităţi la nivel naţional, se uită la noi deschideri şi caută locuri cu trafic, lângă clădiri de birouri, acolo unde şi puterea de cumpărare să fie ridicată. Gabriel Melniciuc, CEO al Spartan, a povestit în cadrul emisiunii de business ZF Live care este investiţia medie într-un restaurant şi la ce trenduri se adaptează compania.
„În 2024 am deschis deja două locaţii, una în sistemul franciză la Sibiu şi a doua operată de corporaţie, la Piteşti. Urmează în luna mai o altă deschidere în Cosmopolis, în Bucureşti, şi primul concept Spartan Kids, cu loc de joacă. E un business cu o investiţie medie, pentru că în zona de fast-food, un restaurant poate să coste de la 150.000 de euro şi până la brandurile mari, francize, care depăşesc 500.000 de euro. La noi este o investiţie medie, ultimul restaurant a costat 200.000 de euro“, a spus Gabriel Melniciuc.
El a precizat că în prezent circa 60% sunt restaurante francizate, iar restul unităţi proprii, însă ţinteşte 70% deschideri în fraciză. În plus, pe piaţă va apărea şi un concept de restaurant express, cu unităţi mai mici, unde clienţii să ia la pachet mâncarea. În cazul acestor unităţi, investiţia va fi mai mică. „Ne interesează foarte mult clădirile de birouri din jur, puterea de cumpărare a oamenilor care locuiesc, să existe şi trafic rezidenţial care ne aduce traficul seara, trebuie să existe şi loc de parcare. Spre exemplu, nu m-aş poziţiona la o gură de metrou. Noi avem un bon mediu ridicat şi nu ne putem poziţiona pe un trafic de simigerii, spre exemplu“, a mai spus Gabriel Melniciuc.