♦ Procesio este o platformă prin care oricărui om de business îi este permis să creeze elemente software, să realizeze diferite sarcini de birou şi să-şi automatizeze activitatea, nefiind nevoie de cunoştinţe de programare sofisticate.
Mihai Dârzan, fondator şi CEO al companiei de software specializate pentru industria de energie electrică şi gaze naturale, Ringhel, a creat platforma Procesio, care va avea inaugurarea până la jumătatea anului următor, iar prin intermediul ei îşi doreşte să digitalizeze piaţa de energie.
„Lucrăm pe mai multe paliere şi ne dorim să creăm o experienţă digitală 100%, fără intervenţia omului din back office. Ne dorim ca un client să poată realiza chiar un contract de furnizare fără nicio intervenţie umană”, a declarat Mihai Dârzan în cadrul emisiunii ZF Live.