De cele mai multe ori, când se vorbeşte despreavangarde, la noi se amintesc doar experienţele occidentale,franceze mai ales sau italiene (când este futurismul în chestiune).Pe de o parte, fenomenul se justifică prin faptul că şi mişcărileavangardiste româneşti tot la Paris şi-au căutat acreditarea, iarunii dintre mentorii acestora în invidiatul Apus au depăşitanonimatul la care apartenenţa la literatura autohtonă îi condamna:Tristan Tzara nu ar fi putut, probabil, să-şi promoveze dinBucureşti manifestele, cu aceeaşi eficienţă care i-a stat laîndemână la Zurich, Gherasim Luca, Benjamin Fondane ar fi trebuitsă se mulţumească, asemenea unui Urmuz, cu titluri iluzorii deglorie locală, de nu abia postumă, dacă nu s-ar fi făcut cunoscuţiîn ţara lui Breton. Mai mult decât atât, grupul suprarealist de laBucureşti (Gellu Naum, Paul Păun, Trost, Virgil Teodorescu ş.a.),deşi mult mai autentic decât cel parizian, a considerat că şi-aîndeplinit misiunea abia atunci când André Breton şi ciracii săi aucatadicsit să le recunoască meritele; nu mult după aceea ei s-au şidespărţit, unii părăsind ţara, alţii devenind poeţi oficiali, GelluNaum singur rămânând fidel crezului artistic dintinereţe.
Avangarda rusă s-a mutat laIaşi
Este de-a mirării cum de a pututcăpăta atâta efervescenţă avangarda română ignorând, cu desăvârşireaproape, ceea ce se petrecea la Răsărit. Spre deosebire de noi,ruşii au rămas mult mai sceptici faţă de modelele din Occident,manifestându-şi personalitatea mai pregnant şi polemizând deschis,fără complexe, cu recunoscuţi guru ai revoltei artistice, precumMarinetti şi alţii. Abia în ultimul an are cititorul român (şi îlinclud aici şi pe criticul literar, pentru care limba rusă nureprezintă nicidecum o prioritate, ba dimpotrivă) acces lamanifestele şi la textele esenţiale ale unor autori de primă mână,care pot concura fără scupule cu mai marii avangardei occidentale.Traducerile, timide, în domeniu nu puteau oferi, în ciudaeventualului lor profesionalism, o imagine fidelă a unui fenomendiversificat, complex, cum este cel de care ne ocupăm. Prin urmare,apariţia, la câteva luni distanţă, a două antologii ce poartăacelaşi nume, "Avangarda rusă", este cât se poate debinevenită, mai ales că cele două opere se completează, după cum seva vedea, cât se poate de fericit.
Prima dintre ele este semnată dereputatul slavist Livia Cotorcea şi a apărut la EdituraUniversităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, într-o cât se poate deelegantă înfăţişare grafică, cu peste 50 de planşe color etc. Ceade a doua, ieşită de sub teascuril editurii Princeps Edit, dinaceeaşi urbe, la începutul acestui an, îi aparţine unui poet, deciunui cititor nespecialist, Leo Butnaru. Acesta încearcă, cu bunăcredinţă, să ţină pasul şi traduce, dar, din păcate, mai şicomentează, după puterile din dotare, o mişcare literară pe careprobabil o gustă, dar pe care nu o poate stăpâni. Dar concubinajul(provizoriu, sunt convins, căci Livia Cotorcea va reveni cusiguranţă cu un al doilea volum) al celor două lucrări este,deocamdată, fericit, căci, dacă cea a universitarei ieşene, înafara unui studiu riguros, de care ne vom ocupa mai amănunţit,adună, în fluentă traducere, principalele manifeste, articoleprogramatice etc., florilegiul lui Butnaru (prefer aceastădenumire, pe care am să o şi justific) transpune, pentru prima oarăîn limba română, texte necunoscute, esenţiale pentru cunoaştereaavangardei ruse. Va urma, din câte înţeleg, un volum destinatprozei. Cu riscul de a mă opri asupra unui domeniu la care accesuldirect îmi este interzis, voi adăsta asupra fiecărei antologii înparte, pentru a putea trasa, către final, o detaşată comparaţie;precaut, îmi găsesc totuşi o justificare în faptul că prezenteleînsemnări nu se vor un comentariu al traducerii, ci simple glose pemarginea unui demers critic, întrucât, dincolo de orice alt statutar împărtăşi, o antologie este, în primul rând, o operăexegetică.
"Echilibrulsintezei"
Recentul tom reprezintă o urmarefirească a preocupărilor Liviei Cotorcea, o încununare a unorcercetări ce acoperă o perioadă mai întinsă de un deceniu.Antologia Teoria limbajului poetic. Şcoala filologică rusă(1994), unele studii din În căutarea formei (1995),monografia Introducere în opera lui Velimir Hlebnikov(1997), însoţită de traducerea a numeroase texte din opera mareluiscriitor, precum şi transpunerea unei consistente selecţii dinpoezia Anei Ahmatova (2004) sunt, de fapt, tatonări ale terenului,arpegii (nu ştiu de ce îmi place acest cuvânt!) cu valoare în sine,care anunţau sinteza abia apărută. Precizând că Livia Cotorcea era,desigur, cea mai în măsură să îşi asume deloc uşoara sarcină, sătrec la "atac".
Această primă parte a lucrăriieste cea teoretică, anunţând, mai mult ca sigur, şi o a doua parte,practică: tălmăcirea unor texte reprezentative. Deocamdată avem dea face cu o iniţiere în doctrinele avangardei ruse, cu toateaspectele sale pestriţe. Studiul iniţial, intitulat directCoordonate istorice şi estetice ale avangardei ruse,imbatabil ca informaţie şi compus într-o tonalitate aulică, menităa instrui în primul rând, are de îndeplinit o menire oricum numaisimplă nu: aceea de a-l familiariza pe novicele cititor autohton cuaspectele diverse ale unui fenomen până în acest moment cunoscutdoar specialiştilor. Funcţia sa este, prin urmare, una în primulrând didactică. De aceea, cine se aşteaptă la puseuri ghiduşe deautorlâc, la inovaţii sau căi hermeneutice inedite, originale cutot dinadinsul va fi dezamăgit; numai că, mi-e teamă, cei care potmanifesta astfel de neavenite pretenţii pot fi număraţi pe degetelede la o mână (fie şi una care a suferit ceva amputări), căcilucrarea aceasta ţine loc de ghid într-un tărâm ca şi necunoscutnouă, profanilor, pe care comunismul ne-a îndepărtat, din păcate,de marea cultura rusă. Cercetătoarea adoptă cu succes ticurileistoricului literar, oferind o panoramă cvasicompletă aideologiilor, estetice sau nu, care au justificat diversele grupăride avangardă ale moscalilor.
A nu se înţelege de aici că avemde a face cu o lucrare scorţoasă, lipsită de nuanţe, cu o simplăcronologie a fenomenului. O astfel de sinteză presupune,bineînţeles, contextualizarea, în primul rând precizarearaporturilor cu avangarda europeană. Este pentru prima oară cândruşii renunţă la obstinatul lor panslavism, devenind deschişi cătrelumea contemporană şi dispuşi să intre în real dialog cu Europa:"Nicicând ruşii nu par să se fi simţit mai ai lumii ca acuma,niciodată Parisul şi Münchenul nu şi-au trimis artiştii în Rusia cumai multă încredinţare că-i trimit într-un spaţiu în care aceştiase pot regăsi". Este un câştig imens acesta, întrucât, ştim dinpublicistica unui Dostoievki, din Jurnalul unui scriitor,mai ales, câtă ardoare se punea, în secolul al XIX-lea, îndetaşarea de lumea occidentală şi în conservarea şi absolutizareapropriilor valori. Având scopul declarat de a despărţi arta depublicul larg, de a deschide discursul literar, avangardele fac undecisiv pas către modernizare. Este acesta un aspect particular alliteraturii ruse, dacă ţinem cont că în majoritatea literaturilorapusene avangarda a apărut ca urmare a unei saturaţii demodernismul care îşi crease supărătoarele poncife. Prin urmare,opera futuriştilor, a akmeiştilor, a imaginiştilor nu era unapreponderent negatoare, ci, în esenţa sa, una constructivă.Futuriştii sunt cei dintâi care reuşesc să desţelenească gustulpublicului din tradiţionalismul ortodox, naţionalist în care segăsea încremenit. Nu întâmplător, unul dintre cele mai importantemanifeste, semnat de D. Burliuk, Alexandr Krucenâh, V. Maiakovskişi V. Hlebnikov purta titlul, sfidător, în intenţie: O palmădată gustului public. Era nevoie disperată de aşa ceva. Deaceea, tinerii scriitori nu pregetă să şocheze, ba chiar îşi propunacest lucru, ştiind că ceea ce e ieşit din tipare atrage atenţia,scutură din indiferenţă: "Trecutul e strâmt. Academia şi Puşkinsunt mai de neînţeles decât hieroglifele. Să-i aruncăm pe Puşkin,Dostoievski, Tolstoi etc., etc. de pe Vaporul Contemporaneităţii".O astfel de declaraţie echivala, pe atunci, cu o blasfemie. Ceea cetrebuie, însă, remarcat este că nu la debarasarea de întregultrecut literar îndemnau futuriştii, ci la o relativizare a sa, laluciditate, la deschiderea către nou.
Livia Cotorcea scoate prompt înevidenţă principalele trăsături ale curentelor de avangardă, de lafuturism, la akmeism, imaginism, expresionism şi mişcarea OBERIU,ocupându-se competent şi de artele plastice, de arhitectură,teatru, dans şi muzică. Ceea ce uneşte toate aceste variate formede manifestare a spiritului rebel în arta rusă este tendinţa de aîntoarce arta către originile ei, libertatea jocului, realtivizareatranşantă a noţiunilor de frumos, de etalon estetic etc.Avangardiştii eliberează, sanepid, publicul din nada şabloanelor, aprejudecăţilot, tocmai şocându-l, dar astfel educându-l, formându-igustul pentru nou. Ei tind către o artă totală, sincretică, şterggraniţa dintre formă şi conţinut, dinamitează barierele fireşti alerealităţii, totul cu riscul unei anumite anarhii, asumate, însă, cametodă de a da în vileag şi faţa ascunsă a realului, de areumaniza, de fapt, lumea. Despre toate acestea şi despre multealtele dă seama această antologie a Liviei Cotorcea, care poate ficonsiderată un adevărat tratat despre avangarda rusă, o lucrarecare le depăşeşte prin seriozitate şi competenţă pe cele despreavangarda românească, alcătuite temeinic de Saşa Pană sau MarinMincu (mai ales de acesta din urmă).
Florilegiul unuipoet
Lucrarea lui Leo Butnarucompletează cât se poate de fericit sinteza (teoretică deocamdată)mai sus prezentată, având, în acelaşi timp, nevoie de aceastapentru a putea fi corect percepută. Se vede limpede că autorul nueste un critic profesionist, ci unul închipuit; mai întâi,aşa-numitei sale antologii îi lipsesc criteriile. După ceimprovizează o prefaţă în care se căzneşte să arunce tot felul dedate, corecte, dar alandala puse în leagătură, din care, oricum, nuai cum să-ţi formezi o imagine pertinentă asupra complexităţiifenomenului, autorul trece la ceea ce se pricepe, de fapt, să facăşi traduce texte reprezentative din autori precum Hlebnikov,Krucionâh, Burliuk, Kuzmin, Guro, Aseev, Osip Mandelstam,Tretiakov, Mariengof, Daniil Harms etc., fără a îi grupa în funcţiede mişcarea la care au aderat, fără a trasa, de fapt, liniilegenerale ale contextului fără de care corecta receptare estevăduvită de meritatele şanse. Studiile care preced tălmăcirilepropriu-zise diferă ca întindere de la zeci de pagini (cel despreHlebnikov), la câteva rânduri răzleţe, strict documentaristice (lamajoritatea autorilor antologaţi). Nu se poate însă susţine căînsemnatele contribuţii unui David Burliuk, Osip Mandelstam sauDaniil Harms sunt mai puţin importante decât cele ale unui, săspunem, Aleksei Krucionâh, pentru a se justifica rapida lorexpediere în preambulul exegetic, care ar avea misiunea de a-ioferi cititorului şansa de a se familiariza cu liniile de forţă aleunei opere, pe care să le poată verifica, apoi, în texteletălmăcite. De aceea, consider că Avangarda rusă, semnată deremarcabilul poet Leo Butnaru, nu este o antologie propriu-zisă, cio culegere tematică, un florilegiu, care îşi are, dincolo deezitările stilistice, nu puţine, certul său interes.
Cine a asimilat lecţia ştiinţificăprestată, editorial, de Livia Cotorcea, se poate bucura din plin detălmăcirile, nu lipsite de har poetic, ale lui Butnaru. Multedintre acestea apar pentru prima oară în limba română, ceea ce lesporeşte însemnătatea. Maivul volum se citeşte, altfel, cu uncâştig evident, fiind de recomandat oricărui iubitor de poezie. Dealtfel, am impresia că la cititorul obişnuit, mai puţin pretenţios,pur şi simplu doritor de a cunoaşte şi textele reper ale avangardeiruse i se adresează acest proiect editorial demn, dacă îlinterpretăm astfel, de toată lauda. Şi, cum pe ultima copertă maisunt anunţate demersuri similare, privitoare la avagardele sârbă,română, germană, iniţiativa este de lăudat. Cu rezerva că avem de aface, deocamdată, cu opere de popularizare, nu cu lucrărisistematice, riguroase, care să satisfacă exigenţele ştiinţificeale unora mai firoscoşi, mai lipsiţi de obiceiul de a citidezintereat, empiric.
În orice caz, este prima şansăcare li se acordă cercetătorilor autohtoni de a adânci cercetareadomeniului încă generos al avangardelor, punând în dialogexperienţe similare, sincrone, dar evidenţiind şi diferenţele derigoare. Teamă mi-e că cine nu a asimilat experienţa avangardei nupoate gusta poezia (post)modernă, cu atât mai puţin pe cea strictactuală. Nici verva contestatară a tinerilor autori de azi nu enouă, dar acest lucru îl pricepe doar cel pe care lectura matură amarii poezii a lumii l-a întărit în convingerea că originalitateaabsolută este doar semn de incultură a receptorului. Rezonanţeletrebuie percepute, tocmai de aceea lucrările semnate de LiviaCotorcea şi Leo Butnaru pot constitui adevărate îndemnuri larevizuire faţă de poncifele cu prea mare uşurinţă aruncate asuprapoeziei de astăzi. Două noi palme date gustului public. Spre a-ltrezi din rigida-i moleşeală, nu de alta…
BOGDAN CREŢU (născut la 21ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este lector la Catedra deLiteratură Română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea"Al.I. Cuza" din Iaşi. Doctor în filologie, cu distincţia magnacum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegiicritice. Explorări în critica şi eseistica actuale (Premiulpentru debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentrudebut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Vişniec - unoptzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iaşi",nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Românialiterară"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura românăcontemporană (Premiul pentru critică al revistei "Ateneu"),Utopia negativă în literatura română. Cronicar literar,eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite revisteculturale. Semnează prefeţe la numeroase volume, antologii etc.Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilordin România şi al Asociaţiei pentru Literatură Generală şiComparată. Din 2006, semnează o rubrică săptămânală în "Ziarul deIaşi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iaşi,din 2006.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
