Cand scriu acest text tocmai m-am intors de la TVR, unde am inregistrat pentru o scurta emisiune de literatura, difuzata de TVR Cultural. La un moment dat, realizatoarea ma intreaba, cu afectare (cam prea multa dupa gustul meu): "Si... acum... ne puteti... da o... definitie a... poeziei?" (acolo unde vedeti puncte-puncte, o sa va rog sa faceti o pauza in care sa trageti aer in piept si sa va dregeti glasul, chiar daca cititi in gand).
"Pe naiba! Fuck! Definitie a poeziei? No way!" Nu, nu am raspuns asa, desi asa as fi facut-o, va rog sa ma credeti. Sunt cuviincioasa, uneori prea mult. Mi-am muscat limba, m-am uitat la doamna, m-am uitat la camera si am incercat sa aberez, numai pentru a scapa de prostia de definitie. Parca si vedeam cum numerosii telespectatori se reped, in aceeasi fractiune de secunda, spre telecomanda, abia apucand sa schimbe canalul, dandu-si ochii peste cap, secati de inca una care vine sa le defineasca poezia. Poti sa-i condamni? Eu, nu.
In timp ce aberam, ma gandeam cat de mult ma enerveaza poezia si cat de tare m-am plictisit de poezie. Cum de fapt nu mai citesc poezie si nici nu mai diger poezie. Poezie din asta, care are nevoie de definitii, care are nevoie de forme, care are nevoie de simtaminte si de o parte (a celui care scrie) si de cealalta (a celui care asculta/ citeste), care inghite energie si timp doar pentru a nu spune nimic. Adica degeaba cumva.
Din cartile aparute in ultima vreme la noi, cu greu am putut citi. Nu integral, ci bucati. Am devenit mofturoasa si nesuferita, si intoleranta. Am inceput sa caut altceva. Altceva, adica spectacol, sau macar mesaj, adica nu doar niste vorbe care umplu un spatiu de pomana. Cu mintea de acum, cu greu cred ca as fi publicat macar o zecime din ceea ce am publicat pana acum. Nu o luati ca pe o lamentatie pentru ca exact asta nu este: nu ma lamentez si nici nu regret neaparat, ci doar spun ca presiunea de a debuta atunci, la inceputul anilor 2000, era atat de mare, incat trebuia sa fii foarte stapan pe tine pentru a te abtine sa debutezi. Si nu ii spuneti cuiva de 20 de ani sa fie stapan pe el pentru ca va face exact pe dos.
Cu ceva timp in urma, scriam pentru o alta revista un text in care spuneam cam acelasi lucru: "Fuck poetry!". Atunci ma enerva noul val de poezie intimista, noua invazie de biografic si autobiografic. De fapt, ma enerva ideea ca, pentru a fi la moda, nu trebuie sa faci nimic, decat sa te "scrii" si nimeni nu mai avea chef sa inventeze nimic. Acum pun alaturi de asta si toate glumitele, toate giumbuslucurile, literatura simpatica, in general.
Nu demult, un prieten ma intreba ce se mai intampla in literatura. Si ii spuneam ca, deocamdata, eu simt o perioada de calm, o perioada de blazare, o perioada sterila. Nu se intampla nimic. Unii declara ca nu mai scriu, din diverse motive, altii publica in continuare sau isi reediteaza carti aparute in urma cu trei-patru ani. In realitate, nimic nou. Si poezia, si proza sunt cumva in acelasi punct. Cei care au succes in fata criticilor literari imi par oldish si nu ma pot abtine sa nu ma gandesc ca, de fapt, tocmai de-asta au succes, pentru ca intotdeauna e mai simplu sa recunosti ceva (deja cunoscut), decat sa incerci sa impui ceva nou. Nimeni nu mai incearca deocamdata sa fie radical, tocmai pentru ca oamenii si-au invatat lectia: radicalii sunt priviti lung, cu simpatie sau nu, oricum sunt niste ciudatenii si, desigur, sunt lasati deoparte sau uitati de-a binelea.
Dar nimic nu este exclus. Nici blazarea nu poate dura o vesnicie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
