E vară. La Edinburgh, Festivalul Fringe este în toi. O mulţimede oameni care aşteaptă să intre la un spectacol de teatru suntmartorii unui incident petrecut în mijlocul străzii - un atacviolent ce va schimba vieţile tuturor celor implicaţi. Printreprivitorii nevinovaţi se află şi Jackson Brodie - fost militar,fost poliţist, fost detectiv particular. El va deveni principalulsuspect al crimei ce nu va întârzia să se petreacă.
Pe măsură ce victimele cad rând pe rând, fiecare personaj prins înaceastă forfotitoare distribuţie dickensiană ne poartă la un altul,ca într-o înşiruire de păpuşi ruseşti. Fie că îşi doresc bani saudragoste, fie că visează la mântuire sau evadare, toate ajung încele din urmă să-şi descopere de fapt propria esenţă. "Cel maipasionant roman pe care l-am citit în ultima vreme." Ian Rankin,Guardian. "Un roman care înnobilează genul poliţist!" - DailyExpress
Kate Atkinson, una dintre cele mai îndrăgite autoare britanicecontemporane, s-a născut în York, în 1951. A absolvit UniversitateaDundee în 1974, secţia de Literatură engleză, după care a obţinutdoctoratul în Literatură americană. A început să scrie povestiri în1981, pentru care a primit mai multe premii. Primul său roman,Behind the Scenes at the Museum (1995), publicat şi la Editura Ledasub titlul În culisele muzeului în 2006, a primit premiul WhitbreadBook of the Year în 1995. Au urmat romanele Human Croquet (1997),Emotionally Weird (2000) şi colecţia de nuvele Not the End of theWorld (2002). Dintre piesele de teatru scrise de ea, Abandonment afost prezentată la Festivalul de la Edinburgh în anul 2000. Ultimaserie de romane, din care face parte şi One Good Turn (După faptăşi răsplată), nominalizat la British Book Awards Crime Thriller ofthe Year - alături de Case Histories (2004), publicat la EdituraLeda în anul 2007 sub titlul Istorii de caz, When Will There beGood News? (2008) şi Started Early, Took My Dog (2010) -, îl aredrept personaj principal pe fostul poliţist Jackson Brodie. Înprezent, autoarea trăieşte la Edinburgh şi colaborează la diverseziare şi reviste.
* * *
Jackson şi-l amintea pe Richard Moat din anii optzeci, nu-l găsiseinteresant atunci şi nu-l găsea interesant nici acum. Se pare cănici publicul nu-l găsea prea interesant ― Jackson fusese şocat câtde răutăcioase fuseseră huiduielile şi fluierăturile. Aţipise devreo două ori dar condiţiile erau prea puţin favorabile somnului.Când Richard Moat îşi încheiase numărul, în aplauzele iritate,Jackson se gândi: s-au mai dus două ore din viaţă. Era prea bătrânacum, prea conştient de natura limitată a ceea ce-i mai rămăsese,ca să mai irosească timp preţios cu o comedie stupidă.
O luă din loc cât putu de repede şi se îndreptă spre adâncurilesubterane ale sălii Juliei, dar găsi locul gol şi cufundat înîntuneric. Într-o zi, va găsi acolo un Minotaur. Julia îi spusesecă vor sta câteva ore, dar nu era nici o mişcare. Îşi scoasetelefonul şi găsi un mesaj de la ea: Am terminat, ne vedem laapartament.
Găsi o ieşire de incendiu şi făcu greşeala să iasă din clădirepe-acolo, aşa că atunci când ajunse în stradă habar n-avea unde seafla. Citise în National Geographic (îşi făcuse recent abonament,prin urmare, o confirmare de necontestat a statutului său deindivid de vârstă mijlocie) că geneticienii dovediseră faptul căfemeile se orientau după puncte de reper şi bărbaţii dupăindicatoare. Era întuneric şi, cum nu erau deloc indicatoare,încercă să găsească puncte de reper, să caute Royal Mile, sărecunoască turnurile şi frontoanele în trepte care culminau cumăreţia şi fastul Castelului. Se uită după clădirea masivă amuzeului de pe Chambers Street. Încercă să găsească podurile depeste străzi, dar nu dădu decât de intrarea pe o străduţăîntunecată, o intrare îngustă care ducea spre un şir nesfârşit detrepte de piatră. Văzu lumini la capătul scării şi auzi agitaţiaparticipanţilor la Festival, apoi o porni pe-acolo fără să segândească prea mult; asta trebuia să fie o scurtătură. Un gang, aşaîi spunea când era copil. Alt limbaj, alte timpuri.
Jackson îi atrăgea atenţia tot timpul lui Marlee (şi de fapt şiJuliei, dar ea nu asculta niciodată) asupra nesăbuinţei de a umblape străduţe întunecate. (Tati, eu nici măcar n-am voie să ies peîntuneric, îi spunea Marlee cuminte.) Desigur, dacă erai fată saudacă erai femeie, nu era nevoie să umbli neapărat pe o străduţăîntunecată ca să fii atacată. Puteai să stai în tren, să cobori dinautobuz, să stai în birou şi să faci fotocopii şi un individ nebunsă-ţi ia viaţa. Nici măcar nebun, asta era problema, cei mai mulţinu erau nebuni, erau doar indivizi şi punct. Jackson ar fi fost maifericit dacă femeile din viaţa lui n-ar fi ieşit niciodată dincasă. Dar ştia că nici asta nu era destul ca ele să fie însiguranţă. Eşti ca un câine ciobănesc, Jackson, îi spusese Julia,răspunzător până la ultimul miel.
Lui Jackson nu-i era teamă de străduţele întunecate, credea căprobabil el însuşi era o ameninţare mai mare într-un loc întunecatdecât oricine pe care l-ar fi putut el întâlni, dar desigur că nuse aşteptase să apară bărbatul cu Honda. Matahala incredibilă,plină de steroizi şi pompată cu propria-i glorie, rostogolindu-sede nicăieri şi bălăbănindu-se, lovindu-l pe Jackson cu toată graţiaunui înaintaş la rugby. Iisuse Hristoase, se gândi Jackson în timpce ateriza, ăsta da oraş. Minotaurul ieşea din labirint.
Se ridică instinctiv în picioare, niciodată să nu rămâi pe jos, josînseamnă lovituri, jos înseamnă mort, dar, înainte ca Jackson săpoată raţiona şi să fugă ― de ce? ar fi fost o întrebare bunăpentru început ―, bărbatul cu Honda îi trânti un pumn puternicprecum o lovitură de berbec. Jackson auzi aerul ieşind cu zgomot ―Uffff... ― din propriu-i corp, după care se prăbuşi la pământ.Diafragma i se blocă şi pierdu orice intenţie de a gândi raţional,singura lui grijă fiind mecanismul respiraţiei sale ― de ce seoprise din respirat, cum să reînceapă să respire? Reuşi să seridice în patru labe, ca un câine, şi fu răsplătit de bărbatul cuHonda cu o talpă pe mână, o mişcare bestială, după Jackson, odurere atât de mare, încât îi veni să urle.
― Ai să uiţi tot ce-ai văzut, spuse bărbatul cu Honda.
― Să uit ce? Ce-am văzut? gâfâi Jackson.
Semne clare că încerca să converseze, se gândi Jackson. În patrulabe şi totuşi vorbeşte, daţi-i o medalie omului. Expiră şi inspirădin nou.
― Nu încerca să pari al dracului de deştept, ştii foarte bine ce-aivăzut!
― Ştiu?
În replică, bărbatul cu Honda îi trase una cu piciorul în coaste,ceea ce-l făcu să dea înapoi, în agonie. Tipul avea dreptate, numai trebuia s-o facă pe deşteptul.
― Mi s-a spus că ai început un tărăboi, domnule Brodie. (Tipul îiştia numele?) Jackson se gândi să-i spună că nu începuse el aşaceva, că, de fapt, într-adevăr, se abţinuse să spună ceva poliţieidespre altercaţia din trafic, şi că nu-şi manifestase dorinţa de afi martor; dar tot ce reuşi să rostească se rezumă la un Uh!,pentru că bărbatul cu Honda îi mai administră o lovitură zdravănăcu bocancul. Trebuia să se ridice de la pământ. Trebuie să încercisă te ridici în picioare. Toate filmele Rocky păreau să-i treacăprin faţa ochilor. Stallone strigând la sfârşit numele soţiei sale,de parcă ar fi fost pe moarte. Adrian! Filmele Rocky, I―V, eraupline de lecţii de morală pe care oamenii ar trebui să le înveţe casă trăiască, dar oare ce te învăţau aceste filme despre situaţiileîn care luptai cu duşmani imposibili? Continuă, în ciudaobstacolelor. Când nu mai rămâne nimic de făcut, vezi cum o scoţila capăt.
Bărbatul cu Honda stătea ghemuit ca un luptător de sumo şi-şi băteajoc de Jackson făcând gesturi cu mâinile de parcă l-ar fi ajutat sădea înapoi într-o parcare, gesturile universale ale unui macho caremima hai, dă-i drumul!
Tipul era de două ori mai mare decât el, mai mult o forţă denestăvilit a naturii decât o fiinţă umană. Jackson ştia că nu aveacum să se bată cu el şi să-l învingă, nu avea cum să se lupte cu elşi să supravieţuiască. Deodată, îşi aduse aminte de bâta debaseball. Unde era? Ascunsă în mânecă? Nu, asta ar fi fost ridicol,şiretlicul unui scamator. Se învârteau în cerc ca nişte gladiatoride stradă, cu genunchii uşor îndoiţi. Evident, bărbatul cu Honda nuavea simţul umorului, pentru că dacă l-ar fi avut, ar fi râs deJackson care nu părea să aibă nici o şansă împotriva lui. Unde erabâta de baseball?
Celălalt lucru pe care Jackson încercase dintotdeauna să-l facăînţeles pentru Marlee ― şi pentru Julia ― era ce trebuia să facicând erai atacat pentru că fusesei destul de prost să ignori sfatullui de a nu umbla pe o străduţă întunecată.
― Eşti în pierdere, le spunea el. Înălţime, greutate, putere, toatesunt împotriva ta, aşa că trebuie să lupţi necinstit. Degetele mariîn ochi, alte degete în nări, genunchiul în vintre. Şi să strigi,nu uita să strigi. Tare. Şi dacă lucrurile se înrăutăţesc, muşcăunde poţi ― nas, buze, dar nu te lăsa! Strigă! Strigă cât te ţinegura!
Trebuia să uite cum se bate un bărbat şi să lupte ca o fată.Mişcându-se precum sexul frumos nu-i prea reuşi, totuşi se repezicu degetele la ochii celuilalt, nu-l nimeri, de parcă ar fi săritla rama unui coş de baschet. Atacă nasul, îl muşcă şi rămase aşa.Nu era cel mai dezgustător lucru din viaţa lui, dar nici preadeparte. Bărbatul urlă ― un sunet supranatural de uriaş dintr-unbasm.
Jackson îi dădu drumul. Faţa celuilalt era plină de sânge, acelaşisânge al cărui gust îl simţea Jackson în gură, metalic şi rău. Urmăpropriul sfat şi strigă. Voia să vină poliţia, voia să aparăcetăţeni responsabili sau măcar trecători indiferenţi, voia să vinăcineva, oricine care să-l poată opri pe nebunul acela, un munte debărbat. Din nefericire, strigătul îi atrase atenţia câinelui, şiJackson îşi aminti ― nu de bâta de baseball trebuia să se teamă, cide câine. Câinele se năpusti spre el, cu dinţii dezveliţi ca uncopoi din iad.
Ştia cum să omoare un câine, teoretic cel puţin ― îl apuci depicioarele din faţă şi practic îl rupi în două ―, dar un câineteoretic era diferit de un câine adevărat, un câine adevăratturbat, numai fibră şi colţi, a căror ambiţie era să-i sară la gâtşi să i-l rupă.
Bărbatul cu Honda se opri din urlat destul cât să-i comandecâinelui. Arătă spre Jackson şi ţipă:
― Atacă-l! Omoară-l!
Jackson se uită mut de groază, paralizat, cum câinele făcea un saltîn aer spre el.
Din volumul în pregătire la Editura Leda. Traducere de EcaterinaPopa
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
