1. Criticul, ca si poetul, nu are viaţă personală, viaţasa e praf şi pulbere...! Şi asta o spun ca să parafrazez un poet,pe Nichita Stănescu, cel cu care Gheorghe Grigurcu a fost într-oprodigioasă polemică. Mai apoi, semn că şi polemicile au decontullor, am asistat, la Deseştii Maramureşului, la momentul în careGheorghe Grigurcu primea Premiul "Nichita Stănescu" al "Serilor depoezie de la Deseşti" pentru întreaga sa operă poetică ...!
3. Criticul destructurează, prin apucăturile sale,textul, pipăind încheieturile cuvintelor, încercînd în dinţicaratele versurilor, îţi face aşchii un poem cît ai clipi. Darapoi, cu obiectul "crimei" în faţă, precum cu un fluture dezmembratîn părţile sale componente total neatractive cînd nu sînt în zbor,nu are cum să nu încerce o reaşezare a lucrurilor. Criticul sedovedeşte, aparent, un cititor impenitent. Dar criticul care nuştie să reaşeze cuvintele la loc, pînă la poezie, pînă la ţipătulcare le-a generat, nu este convingător. Nici unul dintre criticiinoştri nu poate tăgădui preocuparea pentru poezie "în intimitate",trebuşoară ascunsă cu abilitate din complexul "maturităţii critice"în faţa "copilăriei artei, a ingenuităţii creaţiei". AlexŞtefănescu a scris poezie. Ioan Holban a scris poezie. Mircea A.Diaconu, la fel. Pînă şi Al. Cistelecan a scris poezie, la început,există probe. Chiar Nicolae Manolescu, cel care se lăuda cum că arrămîne "pe poziţia maioresciană a incompatibilităţii dintre criticşi poet, în economia aceleiaşi persoane" este trădat de numeroasetexte din "Teme" care sînt ingenuităţi poetice, schiţe travestiteîn eseuri şi nuvele topite în false memorii. Şi chiar dacă "seatîrnă" de poezia altora, vorba lui Phillipide, criticul de poezietot un re-creator de texte poetice este. Că nu poţi ceti cuşublerul şi compasul, ceea ce a fost imaginat şi scris cunecuvinte, cu tăceri, cu aproximări şi alte fantezii. Dacă am adunadate despre "poezia criticilor", sînt convins că ar ieşi o lucrareconsistentă care le-ar trăda intimitatea "păcătoasă" bine ascunsăde limbajul fioros, tăios, critic. Ei, în acest context de fapte şiipoteze, Gheorghe Grigurcu a avut curajul să pună propria inimă înpalmă, ca un chirurg care îşi stabileşte singur diagnosticul.
4. Am asistat la o demonstraţie de "băut vin" în prezenţaunui somelier celebru în lumea lui, care ne-a făcut proba căpînă în acel moment nu am băut vin, ci ne-am adăpat. Ne-avorbit de vibraţia vinului, de curgerea interioară, de luminaeliberată dintr-o picătură, de relaţia vinului cu mintea, cusensibilitatea individuală, ce se întîmplă cu vinul la trecereaunei femei frumoase, ce se întîmplă cu acelaşi vin la trecerea uneifemei urîte, cum să ţii dumicatul de anafură pe limbă, în momentulîn care te împărtăşeşti cu vin etc. După două ceasuri eram toţieuforizaţi de cuvinte şi asocieri, vinul nu mai ţinea de sete,ţinea de frumuseţe, de viaţă. De atunci m-am uitat cu alt respectla vin, cînd îl văd curgînd într-o cană, ştiu dacă e "de soi" sau edoar o biată făcătură.
Criticul literar care nu face cu poezia precum somelierulcu vinul păcăleşte pe toată lumea. Somelier te naşti,indiscutabil. Ca "să vezi" vinul îţi trebuie organ. Aşa şi cupoezia, aşa şi cu critica, aşa cu oricare potecă în ţinutulliteraturii. Dumnezeu, cînd a făcut potecile pentru GheorgheGrigurcu, i-a dat două şi i-a spus să meargă pe amîndouă,alternativ şi deodată, pînă la capăt. "Egal în călcătură...!", i-amai strigat Dumnezeu din urmă. Nu-i treabă uşoară, dar dacă ai douăposibilităţi de a înmulţi talantul ce ţi s-a dat, iaca te ţii dedrum.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels