Pentru un public conservator, se pare ca incercarea a trei muzicieni de a adapta (pentru ca este mult spus a sparge) tiparele concertului simfonic de stagiune in directia unei discrete innoiri poate fi considerata un experiment.
Altfel, este greu de explicat de ce Sala Ateneului nu a fost arhiplina la concertul Filarmonicii "George Enescu" de saptamana trecuta dirijat de Radu Popa, care s-a deschis cu Simfonia a III-a "Capriccio classico" de Dan Dediu, scrisa pe cand compozitorul nu implinise inca 30 de ani, in 1996. Prolificul creator contemporan exerseaza aici cu succes tehnica pastisei, colorand cu tuse post-moderne un discurs a carui idee de a recrea clasicismul la sfarsit de secol XX, chiar daca nu este noua - avand un prestigios precedent in Simfonia clasica de Prokofiev - continua sa surprinda chiar si publicul zilelor noastre. Ramanem oare "provinciali" si prin manifestarile noastre de elita? In marile sali de concert europene, deja spectatorii nu se mai "sperie" de muzica ultimelor decenii sau de concertele solistice care nu intra in categoria slagarelor.
Un astfel de opus este Concertul in Re Major pentru flaut si orchestra de Carl Reinecke, care s-a cantat acum pentru prima oara in Romania in interpretarea vesnic nelinistitului (in sensul pozitiv al cuvantului) flautist Ion Bogdan Stefanescu, instrumentist care se gaseste intr-o permanenta cautare a unor noi mijloace de a comunica cu publicul sau. Aceasta neobosita calatorie intr-ale spiritului il determina pe flautistul Ion Bogdan Stefanescu sa paraseasca tot mai des pupitrul solo din interiorul orchestrei pentru a construi indraznete programe de recital, pentru a canta in diverse formule muzica contemporana sau pentru a se aseza cu curaj in fata orchestrei, chiar si in aceasta postura incercand sa abordeze un repertoriu incitant, daca se poate de fiecare data altul.
Sunetul superb al flautului sau Muramatsu a putut fi admirat cu precadere in partea lenta a concertului, in care caldura invaluitoare a timbrului a iesit in evidenta, ca de altfel si in bisul Panis angelicus de Rachmaninov.
O lucrare paradoxal destul de rar cantata la noi (se pare ca nu a mai putut fi ascultata la Filarmonica de aproximativ trei decenii) suita din baletul Spartacus de Haciaturian este o muzica extrem de populara, Dansul lui Spartacus si al Phrygiei impunandu-se in anii 80 inclusiv pe micile ecrane ale sarmanei televiziuni romanesti in genericul serialului Liniile maritime Onedin. In aceasta muzica impregnata de romantism, filonul liric al dirijorului Radu Popa a avut ocazia sa se desfasoare, orchestra insasi revenind parca la viata dupa o prima parte de concert mai putin stralucitoare. Am redescoperit remarcabila partida de suflatori a Filarmonicii, prin culorile luminoase ale alamurilor sau prin incantatorul solo al clarinetistului Emil Visenescu.
Este clar ca ideea de experiment poate avea diverse conotatii, putandu-se aplica si unui program ca acela comentat in aceasta rubrica, cat se poate de accesibil. Raman insa la parerea ca intentia de a avea curaj in directia unei optiuni repertoriale mai deosebite ar trebui sa se bucure de mai multa incredere din partea publicului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
