Ion Bulei este cunoscut indeosebi pentru cartile sale despre inceputurile Romaniei moderne, despre viata romaneasca de acum un veac, ca si despre pregatirile si participarea la razboiul pentru intregirea neamului. O vreme a lucrat in diplomatie si a fost directorul Institutului Cultural Roman din Venetia.
- Inteleg ca, mai nou, sunteti seful catedrei de Istoria Romanilor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti. Prima Universitate a tarii, nu-i asa? Celelalte universitati - si, slava Domnului, sunt o multime in tara - au un nume. Aceasta, din Bucuresti, nu are. Ea este Universitatea prin excelenta. Cu U mare. Cu traditie si cu valori.
- Universitatea e mare, cu adevarat. Dar acolo eu nu sunt mare deloc. Sunt seful unei catedre. Una dintre zecile existente. Cu doar 20 de cadre didactice. Intre acestea, Dinu C. Giurescu, St. Stefanescu, I. Scurtu, Liviu Maior, Sorin M. Radulescu, T. Teotoi, M. Retegan, M.Ciuca... Dar si tineri de perspectiva, ca Fl. C. Muller, A. Ciupala... Daca m-au ales pe mine sa le fiu un fel de responsabil, e pentru ca am ajuns la o varsta de la care ma uit bine inapoi si vad un drum lung strabatut, dar si la o varsta de la care dau senzatia ca inca ma mai pot uita inainte. In plus, am revenit cu o experienta noua din peregrinarile mele italiene. Si cred ca unii dintre colegi au gandit ca o pot pune in practica si la Bucuresti. Asa ca Ion Scurtu m-a propus, iar majoritatea celorlalti colegi m-au ales. Si uite asa ma gasesc acum pe un loc pe care au stat istorici de valoare (cel din urma a fost chiar I. Scurtu), fara sa-mi fac insa iluzia ca as fi la inaltimea lor. Sunt la o varsta la care iluziile nu te mai pacalesc.
- Modest ca intotdeauna, domnule profesor. Va stiu si nu ma las nici eu pacalit. Poate ca sunt si calitati, nu doar conjuncturi favorabile. Nu poate, sigur e asa. Ce va ganditi sa faceti?
- Greu de spus ca poti face mare lucru din aceasta functie. Urmezi drumul predecesorilor, incercand eventual sa torni putina energie acolo unde vezi ca ea nu prea mai e. Invatamantul nostru universitar sufera acum transformari de structura, neabsorbite inca. Se va reduce numarul anilor de studiu de la patru la trei. Vor merge mai departe doar acei studenti care doresc aprofundarea studiului prin cursuri de masterat si doctorat. Ceilalti vor intra direct in viata. Peste invatamantul universitar va veni in curand valul reducerilor demografice de ansamblu, care a atins deja invatamantul gimnazial. Populatia universitatilor noastre se va reduce corespunzator. Innoirile tehnologice rapide de astazi pun si la noi problema unor modernizari. Procesul de invatamant universitar in epoca internetului nu poate fi acelasi ca pe vremea tineretii noastre. Altfel, globalizarea ne va exclude din circuitul normal al valorilor. Tipul de pregatire, enciclopedic, pe care l-a promovat invatamantul romanesc pana acum va trebui serios amendat in favoarea unei pregatiri specializate. Modelul de intelectual de tip Cantemir, Hasdeu, Iorga, Calinescu, care a dominat cultura romana, model format si intretinut de invatamantul romanesc, va trebui parasit. Dezvoltarea extraordinara a stiintei nu mai face posibila manifestarea intelectualilor gen Pico della Mirandola. Exprimarea in mai multe domenii implica inevitabil o ramanere la suprafata, o dara prea putin adanca intr-un domeniu sau altul. In aceste conditii, cei care vin dupa trebuie sa reia cercetarea de la inceput. Si o cultura sustinuta de intelectuali de aceasta formatie e condamnata s-o ia mereu de la capat, cum s-a intamplat cu cultura romana. Invatamantul romanesc e plin acum de forme fara continut. S-a inmultit spectaculos numarul de universitati, cum plastic ati observat si dvs. Faptul nu e de condamnat in sine. Dimpotriva. Numai ca aceste noi universitati au aparut toate dintr-o data si s-au dezvoltat ca niste afaceri prospere, fara ca societatea sa fie capabila sa le recepteze. Pentru ca societatea nu poate oferi acum nici spatii corespunzatoare, nici dotari moderne, si mai ales nu poate oferi profesori, elementul esential al oricarui invatamant. Profesorii de la mai toate aceste universitati sunt fie nepotriviti, pentru ca din motive obiective nu au formare ca profesori, fie vin din invatamantul universitar atrasi din cauza nevoilor materiale, dar, muncind la mai multe facultati, dau un randament redus la toate.
- O imagine preocupanta.
- O constatare doar. Vizibila mai cu seama la examenele de licenta. Studentii care vin de la facultatile nou create, particulare sau de stat, sunt, cu rare exceptii, nepregatiti. Si asta se vede pe un fond general de nepregatire. Pentru ca si studentii nostri de acum sunt sub nivelul de pregatire al celor de acum 10 ani. Pentru ca examenul de admitere a ajuns mai mult o formalitate sau nu mai exista deloc? Pentru ca e dezinteres din partea profesorilor? Pentru ca e un dezinteres si mai pronuntat din partea studentilor? Nu pot preciza de ce anume. Dar numarul tinerilor cu adevarat interesati de ceea ce invata e tot mai redus. Voi incerca, deci, sa gasesc acele cai de interes reciproc care sa inlocuiasca golul ce se resimte acum intre catedra si banca, intre profesor si student. Sa nu para doua lumi separate, ci o lume cu aceleasi interese. Pe cat imi va sta in putinta, voi incerca sa apropii cele doua lumi. Este de fapt o necesitate a invatamantului modern. Profesorul e pus exclusiv in slujba studentului si a formarii acestuia. Cu atat mai mult cu cat generatia noastra ofera noii generatii prea putine modele. Cand eram eu student, la catedra erau I. Nestor, E. Condurachi, T. Vianu, Em. Vartosu... Desigur ca ei erau departe de noi. Dar catedra era aureolata de faima celui care o ocupa. Si starea noastra de veneratie crea un sentiment de emulatie. Azi, acest sentiment nu mai exista. Poate intr-un fel e bine. Pentru ca invatamantul modern e un dialog al profesorului cu studentul, nu un monolog al profesorului. Dar, de fapt, dialogul nu prea exista, iar monologul se repeta prea mult de la un an la altul. Cred ca ar trebui initiative mai multe: referate, volume publicate ale studentilor si profesorilor, laboratoare de lucru impreuna, colocvii impreuna, participari la emisiuni radio-TV. Cred ca ar trebui dezvoltat mai mult seminarul, a carui importanta s-a diminuat vizibil, ca loc de intalnire dintre profesor si student pe chestiuni concrete. A fi istoric inseamna a invata o meserie cu multe trepte, cu multa rabdare. In meseria noastra sunt multi veleitari, care nu accepta relativismul lumii in care ne aflam si care s-au anchilozat in ceea ce stiau. La antipod sunt lupii tineri, care vin puternic din urma, nerabdatori, fara sa fie prea pregatiti, fiindca nu a avut cine sa-i invete. Au aparut multi cu ascensiuni vertiginoase in ierarhia didactica, improvizand lucrari la diverse edituri obscure. Cred ca suntem si in istoriografie intr-o perioada de reasezare si de accentuata criza a valorilor. Ca istoric nu am destul recul ca sa judec acest timp. Daca ar trebui sa scriu cum arata Romania la 2000, asa cum am scris despre lumea romaneasca la 1900, nu as putea s-o fac. Imi scapa elemente foarte importante de devenire istorica. Despre veacul pe care tocmai l-am parasit, Hobsbawn spunea ca a fost cel mai scurt. Avea dreptate. Miscarile au fost rapide. Pe noi ne-au lovit mereu. Nu ne-am revenit dintr-una si am fost izbiti de alta. E o miscare intre pumnii istoriei. In noua mea calitate, o sa fiu, alaturi de mai varstnicii si mai tinerii mei colegi, exponentul unui grup de orientare pentru studentii nostri. Si un partener de dialog. Voi incerca sa fiu omul potrivit la locul potrivit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
