Recent, la sfârşitul lui octombrie, s-au publicat în Spaniadouă volume de versuri de Ioan Es. Pop: El Ieud sin salida("Ieudul fără ieşire"), traducere şi note de Dan Munteanu Colan,Colecţia DelEste, Tenerife, Baile del Sol, 2010, şi No Exit,selecţie şi traducere de Dan Munteanu Colan, Colecţia Poesía,Tenerife, Baile del Sol, 2010.
Primul titlu reproduce în totalitate în versiune spaniolăoriginalul românesc, iar cel de-al doilea este o selecţie făcută detraducător în colaborare cu autorul, care întruneşte în proporţiede peste optzeci la sută poemele volumului omonim publicat în limbaromână. Această premieră editorială se adaugă ultimelor două dinFranţa şi Anglia, unde s-au facut lansări ale respectivelortraduceri şi urmează să se facă şi în Spania o prezentare-lansare acelor două volume la începutul anului viitor.
Este lăudabilă iniţiativa Editurii Baile del Sol, care, înurmă cu aproape trei ani a lansat Coleţia DelEste, ce promoveazăliteratura modernă şi contemporană din fostele ţări socialiste aleEuropei. Directorul colecţiei este semnatarul acestor rânduri şi,până acum, din literatura română s-au publicat un volum antologicBacovia şi Ieudul fără ieşire. În 2011, este programatăapariţia romanului În absenţa tatălui de Stelian Ţurlea şiun volum de povestiri de Răzvan Petrescu.
Ioan Es. Pop este un poet brillantísimo, cum îlcaracterizează cercetătorul şi criticul literar catalan XavierMontoliu, singular nu numai în panorama poeziei româneşti de azi,ci şi în cea europeană şi universală. Creaţia sa nu poate fietichetată datorită unicităţii sale şi considerăm că nici nu esteneapărat necesar să îl încadrăm într-un anumit curent sau într-omişcare literară. La Pop, poezia se naşte din cea mai neagră prozăcotidiană, din urâţenie, din putreziciune, din mizeria fizică şimorală a individului şi a societăţii, într-un timp definit şi,totodată, universal.
Sigur că Ioan Es. Pop nu este primul care descoperă frumuseţeaşi esenţa poetică acolo unde nu există pentru restul muritorilor.Au făcut-o Baudelaire, Rimbaud, Lautréamont sau, pe meleagurilenoastre, Bacovia şi Arghezi, ca să amintim doar câteva figuri maiimportante. Dar Pop o face, firesc, într-un mod propriu,transformând realitatea în miracol, în poezie autentică.
Marele scriitor Alejo Carpentier spunea într-unul din eseurilesale fundamentale că "...miraculosul începe să se manifeste fărăechivoc atunci când provine dintr-o neaşteptată modificare arealităţii (miracolul), dintr-o revelaţie privilegiată arealităţii, dintr-o iluminare neobişnuită sau extrem de favorabilăa neobservatelor bogăţii ale realităţii, dintr-o amplificare ascărilor şi a valorilor realităţii, percepute cu o intensitatedeosebită în virtutea unei exaltări a spiritului care conduce la untip de stare-limită". Cu alte cuvinte, miracolul se află înrealitatea înconjurătoare. Creatorul nu trebuie să modifice dateleobiective, deoarece propriul său cosmos subiectiv recreeazărealitatea contemplată prin prisma revelaţiei privilegiate.
Pop contemplă realitatea în care se află cufundat îninteriorul propriei fiinţe sau din afara ei, dar de fiecare dată seimplică direct în ea: Ieudul, căminul de nefamilişti, cârciuma, saucimitirul, momfa, blocul din afara oraşului, Pantelimonul, suntlocuri concrete şi, în acelaşi timp, universuri nedefinite caredau senzaţia unui no man's land al tuturor, a unei "găurinegre" în care ne scufundăm aşa cum se scufundă însuşi poetul, unde"viaţa se bea şi moartea se uită" şi unde "moartea în noi va rămâneintactă / viaţa în noi va rămâne exactă".
Pop recreează realitatea, fără să modifice datele obiective,privind-o doar prin prisma particulară a creatorului. Cumsubliniază Dan C. Mihăilescu, tragismul se transformă într-osărbatoarea paradoxală, suferinţa în ritual şi moartea în revelaţieeliberatoare, dar o recreează şi cu ajutorul unor înscenări, "alunei naraţiuni biblice paradoxale, postmoderne, intertextualizateadesea". Îşi dau întâlnire în această lume păduchele de San José,şobolanii, şoarecii, carii, muştele, morţii-vii, Iisus Hristos,amicul. Aici camera este o corabie blestemată de sub care apeles-au tras şi a rămas încremenită la etajul trei, patul se scufundă,în pârâul din spatele casei curge sânge întunecat, "zidurile sesubţiază, se alungesc, se înalţă/ ca un giulgiu tremurător îmbrăcatde un trup nelumesc", jnepeni cu bărbi fac înconjurul căminului denefamilişti şi ciliuaia vesteşte distrugerea. Porţile şi ferestrelesunt false sau nu există sau nu se deschid, pereţii se strâng înjurul individului, autobuzele nu duc nicăieri, Momfa, meleagulreînvierii, se îndepărtează pe măsură ce te apropii de ea, subpermanentul imperiu al morţii şi al imposibilităţii de evadare.Este o realitate haotică în care totuşi se trăieşte, chiar dacăfiii se nasc din ură, compusă din faţete întunecate, unde obiecteleşi sentimentele sunt inversate, încălecate, "o geografie hipnoticăa morţii vii şi a agoniei ca trăire substanţială. O hartă asuferinţei expiatorii de unică forţă şi frumuseţe" (Dan C.Mihăilescu).
Versurile reflectă această realitate: sumbre, dure,trunchiate, suprapuse, ca frânturile unui flux al conştiinţei, caun monolog interior sau un dialog în care interlocutorii recurgaproape permanent la intertextualitate şi la implicare; textulcoerent nu este necesar deoarece comunicarea se bazează peexperienţe comune împărtăşite. "nu se ştie niciodată cine pe cine,cine cu/ cine şi când şi la ce"./ "vin zorile, se face iarăşiseară, zice,/ şi nu se va trezi nici unul să mă vîndă."/ "şi eu măînfurii şi eu şi zic la ce/ şi ei zic la ce şi după asta îndoim/totul cu apă şi-ncepem să fim fericiţi."/ "ei nu mai zic la ce, eunu mai zic./ de vineri pînă luni nu ne mai auzim."/ "dar ieudulunde este am zis noi n-am ieşit niciodată să/ ştim unde este. a zismăcar trece trenul prin partea voastră/ am zis trece autobuzulzilnic de/ două ori pe săptămână vinerea pe la borşa."/ "şi mirceastrigă trezeşte-te, dar eu nu-l mai aud/ trezeşte-te, zice, dar eunu."/ "e fericit. are treizeci de ani de/ moarte de la naştereîncoace."/ "ca ieri ştiu că mâine n-o să fie nici mâine decât/ totazi şi azi şi azi şi azi mereu/ şi de azi pe azi nu se mai poateface mare lucru."/ "pas de-o mai ia pe undeva. pas de-o mai şterge/din lume pe nevăzute./ ah, va zice femeia, ce oameni de nimic!/de-acum pe mine cine mă va?"/ "nu mai tremur acum cu pielea dartremur acum/ cu pereţii..."/ "întotdeauna după o moarte ca asta/ măculc mai devreme şi dorm mult."/ "toamna abia se poate ţine substern/ şi ciroza-n ficat."
Poate că alegerea exemplelor este subiectivă. Nu poate, sigur,fiindcă orice alegere este subiectivă. Şi mai subiectivă în cazulde faţă, când cel ce semnează aceste rânduri semnează şi traducereaîn limba spaniolă. Am ales doar o infimă mostră de poezie cepresupune un receptor-interpret capabil să confere coerenţătextului, având în vedere dublul rol al traducătorului dereceptor-interpret al textului original şi de producător altextului în limba ţintă. Din aceleaşi motive, precum şi dintr-ofirească pudoare, nu putem face aprecieri asupra traducerii. Nelimităm doar să reproducem cuvintele poetului spaniol CarlosVitale, unul dintre primii cititori ai versiunii spaniole apoemelor lui Pop: "Draga Dan, Mulţumită lui Ioan Es. Pop, care aavut amabilitatea de a-mi trimite traducerea în spaniolă aversurilor sale, am avut ocazia să cunosc magnifica ta muncă".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
