A urmat ctitoria Ghiculestilor
Cel de-al doilea spital al Eforiei Spitalelor Civile (ESC) a fost Fundatiunea Pantelimonului, infiintata la 1735. Constructia manastirii si a spitalului a inceput in 1735, dar a fost finalizata de Grigore al II-lea Ghika, la a doua sa revenire pe tronul muntean, in 1750. In afara spitalului pentru „bolnavi obisnuiti", Grigore Ghika a mai ridicat un spital „pentru ciuma si lingoare". Acesta din urma a fost mutat la 1796 in mahalaua Dudesti. Spitalul Pantelimonului este modernizat si extins in 1822 de Grigore Ghika IV, noul domn al Valahiei. La 1750, spitalul avea 12 paturi; la 1822, 37 de paturi; iar dupa reconstruirea lui din 1867-1869, 60 de paturi. Cu acest prilej este infiintat pe langa spital un orfelinat pentru copii saraci, care in 1881 a fost preluat de Ministerul Instructiunii. La 1932, Spitalul Pantelimon avea 367 de paturi si cuprindea un servicu de chirurgie, unul de medicina interna si unul de boli nervoase. Primii medici primari ai spitalului au fost dr. Dimitire Caracas intre 1784-1804 si Constantin Caracas intre 1804-1828.
Initiativa unui doctor si milostenia boierilor valahi
Cel de-al treilea spital, care alaturi de spitalele Coltea si Pantelimon, a functionat in cadrul Eforiei Spitalelor Civile a fost Fundatiunea «Iubirea de oameni – Filantropia». Fundatia «Filantropia» a luat fiinta in anul 1813 din initiativa unor boieri indemnati de doctorul Constantin Caracas, medic al Capitalei. Spitalul a functionat de la inceput pe terenul pe care se gaseste si astazi, teren daruit de Banul Grigore Baleanu. La Fundatiunea «Filantropia» a contribuit si domnitorul Gheorghe Caragea, inchinandu-i veniturile manastirilor Arnota si Govora, precum si generalul Kutuzov, al carui portret se mai afla la 1932 in capela spitalului. Biserica din mijlocul asezamantului a fost cladita de doamna Ecaterina, sotia paharnicului Raducan Farcasanu. Spitalul a fost deschis la 1815 cu 20 de paturi, dupa marea epidemie de ciuma a anilor 1813-1814. El a fost extins in etapte intre 1834 si 1871. In anul 1890 este reconstruit, iar apoi extins cu noi pavilioane, in 1925 si 1926. In 1932 spitalul avea 221 de paturi si variate servicii medicale precum: doua de medicina interna, unul de chirurgie, altul de otorinolaringologie, plus un numar restrans de paturi atasat consultatiilor de boli de ochi. Primul meci primar al spitalului a fost Constantin Caracas, intre 1815-1828.
Pana la 1832, cele trei asezaminte spitalicesti aveau sute de hectare donate prin toata Valahia atat de ctitori, cat si de binevoitori, pe parcursul unui secol. Acestora li se adauga importante sume de bani, lei aur, galbeni olandezi, taleri sau ruble rusesti, imobile in Bucuresti si in alte orase, mori, magazine, pravalii etc.
Eforia infiinteaza noi spitale
Pe propria cheltuiala, adesea statul roman neajutand cu un sfant, Eforia Spitalelor Civile, folosind uzufructul donatiilor, a infiintat numeroase asezaminte spitalicesti. Intre primele dintre acestea a fost cel dintai institut pentru copiii orfani din tara, fondat, dupa staruinta mitropolitului Filaret II, la anul 1794 si trecut la 1881 sub administrarea Primariei Capitalei. Desi aproape toate institutiile de asistenta infantila fiintate de Eforie au iesit din patrimoniul ei, totusi Eforia a inteles sa contribuie la sustinerea institutiilor sale in continuare. De pilda, ea a platit o parte din personalul medical al Leaganului „Sf. Ecaterina" din Bucuresti.
In anul 1831, clucerul Gheorghe Boldescu a infiintat un spital cu 30 de paturi in Ploiesti, pe speze proprii. Intre 1840-1841, acelasi clucer reconstruieste spitalul si il ofera Eforiei. Clucerul doneaza pentru intretinerea spitalului un han cu 6 pravalii si 15 camere pentru inchiriat, chiar in mijlocul targului Ploiestilor, sase pogoane de vie, zece mii de taleri, dar si „patru suflete de tigani". Spitalul cunoaste ultima modernizare si extindere in 1893. Primul medic primar al spitalului a fost dr. Vasarhely, intre 1844-1859.
Pentru o scurta perioada, Eforia a infiintat o scoala de infirmiere, in anul 1891. Cursurile erau de doi ani, iar practica se facea in spitalele Coltea si Filantropia. Dispare la inceputul secolului XX, Eforia nereusind sa sustina singura financiar asemenea intreprindere. Scoala a fost reinfiintata abia la 1931, in colaborare cu Directia Generala a Serviciului Sanitar, sub numele de Scoala de Infirmiere „Regina Maria" si a functionat in pavilioanele Spitalului Colentina.
In anul 1838, Eforia infiinteaza primul Ospiciu de Alienati in Schitul Malamuci. De aici si cuvantul «balamuc», identic cu «malamuci», potrivit lui Lazar Saineanu. Dupa 1860, numele ospiciului se schimba in Marcuta. Numele devenind impropriu catre 1900, Eforia, cu sprijinul autoritatilor, reuseste, dupa aproape 15 ani de tergiversari birocratice, sa edifice Spitalul de Boli Nervoase si Mintale de la Vacaresti, pe terenul Eforiei, astazi Spitalul «Alexandru Obregia».
Anul 1839 este punctul de plecare al Scolii de Moase, infiintata pe langa Spitalul de Nasteri, in urma hrisovului din 10 iulie, semnat de Alexandru D. Ghika. La 1932, Scoala de Moase avea 165 de eleve. Spitalul de Nasteri sau «Maternitatea» a fost infiintat in anul 1837, in mahalaua Radu Voda. Este deschis la 1839 cu 12 paturi. In anul 1881, Eforia a inceput ridicarea unui nou imobil in curtea Spitalului Filantropia, local unde s-a mutat in anul 1883. Spitalul este extins cu noi pavilioane la 1898 si 1925, ca urmare a unor donatii banesti. In anul 1931, Spitalul «Maternitatea» avea 171 de paturi, iar primii medici primari au fost Dr. Iosif Sporer intre 1839-1850 si dr. Ludvig Kraus intre 1840-1855.
Din fondurile Fundatiei Pantelimon, Eforia a ridicat Spitalul Colentina sau Noul Pantelimon. Ridicarea spitalului a durat intre 1858 si 1864, Alexandru Ioan Cuza contribuind cu 2.000 de galbeni. Daca la intemeiere a avut 100 de paturi, la 1932 era cel mai important spital al Eforiei, avand 600 de paturi. Cuprindea la acea vreme un serviciu de medicina interna, unul de chirurgie, altul de boli venerice, servicii de boli nervoase, de chirugie urinara, de radiologie, de fizioterapie si patru pavilioane de boli contagioase. Primii medici primari ai Spitalului au fost dr. Teofil Gluk (1864) si l. Heinemann (1864-1866).
Fondurile Fundatiei Pantelimon au fost folosite de Eforie pentru infiintarea Spitalului de Copii, in anul 1858. El a inceput sa functioneze ca un dispensar, in casele dr. Barasch din mahalaua Dudesti. In anul 1864 il gasim functionand in vechiul local al liceului Sf.Sava cu 90 de paturi iar in 1884, Eforia cumpara terenul din Soseaua Basarabilor si incepe construirea noului spital pe locul unde functioneaza si azi, purtand numele unuia dintre fostii efori dintre 1861-1862: Grigore Alexandrescu. Incepand cu 1893, a avut si sectii de boli contagioase. La 1933, spitalul avea un serviciu de chirurgie, unul de medicina interna si o serie de pavilioane destinate bolilor contagioase. Primul medic primar al spitalului a fost dr. Iulius Baras.
Spitalul «Rallet» a fost ridicat de Eforie la 1875, in comuna Cocos din judetul Dambovita. A fost distrus in timpul primului razboi mondial si nu a mai fost refacut. Din legatul donat de Iordache Zossima, Eforia a ridicat in conacul mosiei sale de la Nenisori-Armasesti din judetul Ialomita Spitalul Zossima. A fost refacut partial in 1896, iar la 1930 functiona ca spital rural mixt cu 20 de paturi.
Eforia a infiintat si in Sinaia la 1897 un spital, care, desi foarte avariat in anii 1916-1918, a fost refacut dupa 1925, avand, la 1930, 70 de paturi. Primul medic primar a fost dr. Evian, intre 1897-1900.
O alta donatie testamentara, a doamnei Maria Dr. O. Blazian, a ajutat Eforia sa intretina la Ramnicu Sarat un mic azil de batrani cu un numar de 14 paturi. In urma donatiei lui I.I. Dalles, Eforia a infiintat un spital in comuna Bucsani din judetul Dambovita, cu un numar de 20 de paturi, deschis la 1932. Donatia in bani a Ceciliei Petrescu a insemnat amenajarea in vila Eugeniu Statescu din Campulung Muscel a unei case de retragere pentru batranii lipsiti de mijloace. Ea a fost pusa in functiune la 1932.
Eforia a primit in anul 1929 legatul defunctului Jean Economos luandu-si obligatia de a infiinta, in conacul de la Roznov, judetul Neamt, un sanatoriu de tuberculosi.
ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti si coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta si Bucuresti. Povestea unei geografii umane. In sfera preocuparilor sale se afla si zona de underground social urban. In sprijinul celor care studiaza acest domeniu din perspectiva antropologica, a editat lucrari cu referire la cersetorie, delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostitutie, incepand cu anul 2005. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectiv Copilaria la romani, Familia Minovici - univers spiritual si Destin valah in ilustratii si 101 texticulete. In prezent, coordoneaza seriile "Antropologia urbana" si "Periferii nocturne" la Editura Paralela 45.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
