Cu o periodicitate relativa, Elena Hariga, venerabil nume al sculpturii noastre contemporane, revine cu sfiala in salile de expozitii, parca pentru a infrunta uitarea celorlalti sau pentru a biciui apele nepasarii si ale ignorantei, ce par sa o napadeasca pe masura ce timpul si insingurarea i se adancesc in trup. Galeria "Simeza" si-a deschis stagiunea de toamna cu o admirabila, prin distinctia ei spirituala si eleganta socratica a grafismelor, expozitie de desene. O suita de variatiuni pe aceeasi tema: Timpul imanent si fragilitatea plamadei noastre pamantene.
Cu cativa ani in urma, tot la "Simeza", Elena Hariga isi rasfata privitorii cu o alta serie de desene, hieratica prin simbolismul mistic al viziunilor sale plastice, intens spiritualizate, precum gestul mantuitor al unei rugaciuni.
Ductul simplu si auster al liniei, evocator prin el insusi, amintind de inciziile si imaginile esoterice de pe peretii grotelor si catacombelor protocrestine, impresionase si atunci ca si acum prin incarcatura lor semnificativa si rafinata aparenta de joc inocent. Din acele universuri guvernate de protectoare fapturi angevine, artista preia, de asta data, doar cateva simboluri in constructii plastice dominate de sublimate arhitecturi eclesiale si o sumara recuzita de insemne grafice, notate in maniera naiva, menite sa indice un spatiu si un mesaj spiritual lizibil, prin consacrarea unei indelungate traditii crestine (crucea, ochiul, aripa, scrierea psaltica ori melurgica). La toate acestea, artista introduce in acest ciclu, dandu-i sens si unitate expresiva, simboluri ale Timpului - cadrane si index-uri de ceasornic, succedanee cifrice de la 1 la 12 (cu o singura exceptie, pana la 13, interpretat ca numar fatidic!), ceasuri solare... Niciodata insa nu apare figurat in desenele artistei simbolul clepsidrei - instrument cu obarsii ancestrale si rosturi oculte in medievalitatea apuseana, ce este total absent in repertoriul iconografiei pre- si postbizantine. Asta, pentru ca Elena Hariga si-a structurat acest demers plastic ca pe un exercitiu de meditatie insufletit de aleanuri crestine, reconfigurate potrivit propriei educatii si viziuni artistice. Sursele culturale sunt vizibile, transpuse intr-un cod plastic lapidar si despovarat de orice pretiozitate sau artificiu decorativ. Sporadic, artista intervine cu tente de culoare, ca niste accente de lumina ce sporesc aerul de sacralitate al constructiei plastice.
In ciuda sintetismului extrem al desenului, Elena Hariga nu a urmarit conventionalul efect de spatialitate a formei, oarecum comun viziunii si tehnicilor grafice ale unui sculptor de profesie.
Hariga elaboreaza, probabil la capatul unui migalos si indelungat travaliu artistic, un univers de o densitate expresiva energic marcata de elocinta remarcabila a liniei, din care formele se nasc natural din gestul mainii si concentrarea poetica a imaginatiei.
Timpul este perceput de Hariga nu in sens metafizic. Ea exploreaza coordonatele lui materiale, urmele dainuitoare in umanitate, cele ce jaloneaza un cuprins existential nutrit de miraculoase energii spirituale. Din acest creuzet de forte launtrice si determinari culturale artista isi plamadeste modelul sau de reflectie si poetica plastica. Si ea reuseste performanta de a nu cadea in bravada mistica si nici in mimetism iconografic. Suflul ei creator o indreapta spre teritoriile mult mai dificile si mai rafinate ale expresiei vizuale (nu neaparat vizionare!) epurate de orice epatare imagistica, de orice retorism facil ori frivol. De aceea este atat de pregnanta impresia de joc al candorii, de exercitiu "la prima mana" cu tenta naivista pedant controlata, foarte modern, in fond.
"Timpul", in viziunea Elenei Hariga, este intruchiparea metaforica a unei sensibilitati pioase si solitare, menita sa perpetueze crezul unui artist crucificat in propria lui neputinta!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
