A inceput acum aproape 30 de ani. De atunci s-au schimbat o multime de lucruri: comunismul cu democratia originala, apoi democratia originala cu o alta, apoi cu inca una, si tot asa. El a ramas neschimbat. De aproape 30 de ani. A devenit traditie si legenda. O legenda careia in fiecare toamna i se adauga un nou capitol. Un poem caruia in fiecare toamna i se adauga inca o strofa.
Festivalul de poezie de la Sighetul Marmatiei este, cu fiecare editie, mai aproape de a se naste - intr-un timp invers, rasturnat - mai tanar, mai bogat, mai puternic. Nu cunosc un alt lucru, o alta intamplare asupra careia timpul sa lucreze astfel. Este si meritul locului fara de seaman in care se desfasoara. Cine a cunoscut Maramuresul si pe oamenii acelui loc intelege ce spun. Cine n-a cunoscut Maramuresul sa faca bine s-o faca. Rai pamantesc este. O spun de cand m-am intamplat pentru prima data acolo, in 1988, si o repet de atunci mereu si intruna.
"Lui Laurentiu Ulici, fara de care tot ce-am visat n-ar fi ramas decat visare..."
Acum doi ani, asta am scris pe pagina de garda a unei carti pe care i-am oferit-o lui Laurentiu Ulici - magistru al festivalului inca de la primele editii - la Sighet. Cartea aparuse in mai - am asteptat pana in octombrie sa i-o dau pentru ca stiam ca-l voi intalni la Sighet. Pana atunci obisnuiam sa-l vizitez fie in redactia revistei Luceafarul, fie, mai apoi, in biroul de presedinte al Uniunii Scriitorilor, sa-i ofer cartile mele. Acum doi ani, in 2000, am asteptat sa se faca Sighet in viata noastra - eram sigur ca-l voi intalni acolo si n-am vrut sa-l tulbur in biroul sau de Uniunea Scriitorilor, unde facea ce avea de facut in calitate de presedinte, dar se ocupa si cu politica. Zeci de ani, Laurentiu Ulici s-a ocupat cu literatura si i-a fost bine (si multor scriitori le-a fost bine) - de ceva timp omul a prins a se ocupa si de politica s i-a fost rau: a murit stupid, in noiembrie al aceluiasi an 2000, putin inainte de alegerile la care ar fi participat si pe care le-ar fi pierdut fara glorie. Daca admitem ca politica este un joc, apoi acesta este singurul joc pe care Ulici l-a pierdut in timpul vietii sale si, totodata, singurul care l-a pierdut.
"Astazi/ cand moartea isi mai are un fiu/ voi fi dintre morti cel mai viu"
In ultimii patru-cinci ani, Festivalul de poezie de la Sighetul Marmatiei era pentru mine si prilej de intalnire cu poetul Calin Angelescu - ploiestean si prieten traitor de o buna bucata de vreme, mai mult de nevoie decat de voie, in Olanda. Nu ne dadeam intalnire la Sighet, pur si simplu veneam amandoi acolo - unul din Bucuresti, celalalt din Amsterdam. Cum e firesc, ajungeam primul, ii rezervam o camera la hotel si-l asteptam - niciodata mai mult de cateva ceasuri. Apoi, vreme de trei zile si trei nopti laolalta, petreceam impreuna. In fiecare an, Calin imi citea din cartea la care scria - o numise "Batranete fara tinerete si moarte fara de viata". "Uite ce am mai scris" - imi spunea si-mi citea. Era frumos de fiecare data. "Am terminat-o" - mi-a spus anul trecut, intr-o berarie din Sighet - "Uite cum se termina". Mi-a citit: "Astazi, cand moartea isi mai are un fiu/ voi fi dintre morti cel mai viu." N-am spus nimic, ca nimic nu era de spus de frumos ce era, am comandat bere, s-a facut seara si am plecat la Desesti.
O noapte la Caminul Cultural, apoi taceam impreuna
Desestii sunt un sat la cativa kilometri de Sighet. Aici, in ograda casei poetului Gheorghe Parja, in biserica satului si in Caminul Cultural fiinteaza Serile de poezie de la Desesti. Pe la Desesti a trecut, cu ani in urma, si Nichita Stanescu. De drag de dansul, desestenii au pus o placa memoriala de-a dreapta intrarii in Caminul Cultural. Nimic deosebit nu se petrece la Desesti: urcam la casa lui Gheorghe Parja, citeam poezie, beam horinca, mancam pancove, mergeam la biserica satului, tinea popa o slujba, apoi coboram la Caminul Cultural unde se adunau oamenii sa asculte poezie - citeam, apoi se-ntindeau in Camin mese lungi, ca la nunta, veneau ceterasii, cantau pana isi nauceau viorile, in vreme ce bucatele de pe mese sporeau neintrerupt. La fel si horinca. Cantau si jucau copiii satului, copii care invata la scoala diriguita de Andrei Fat, directorul asezamantului unde m-as inscrie si eu, om batran, in clasa intai primara, s-o iau de la capat, sa invat si eu, adica, ceva. Pana sa-l cunosc pe Andrei Fat, acum vreo cincisprezece ani, credeam ca am facut si eu ceva scoala si ca m-am ales cu ceva de pe urma ei. Dupa ce l-am cunoscut, mi-am schimbat parerea. Noaptea, tarziu, luam drumul Sighetului, inapoi, rapus de bucurie. Ceasul de taina cand ziua se ingana cu horinca ma gasea in sala cea mare a Hotelului Tisa. Alaturi sedeau Calin Angelescu si Radu Saplacan. Taceam impreuna si ce bine era - numai cine n-a tacut alaturea de prietenii sai nu stie cat ne era de bine.
"La anul, batrane". Si ne imbratisam
Asa ne desparteam de fiecare data, pe trotuar, in fata Hotelului Tisa. Radu Saplacan cobora in Ardeal, Calin Angelescu mergea in Bucovina, la Carlibaba, unde-si cladise o casa pe care scrisese cu litere de lemn cuvantul POEM iar eu o porneam spre Bucuresti. Uneori ne strangeam toti trei si inca altii in casa lui Calin, unde mai zaboveam o zi-doua, ascultam Phoenix, priveam cum rosesc scorusii, ne leganam in hamac, citeam si taceam impreuna.
Deunazi, de cand cu schimbarea numerotatiei telefonice, am dat sa-mi pun si eu in ordine agenda telefonului mobil. Am dat acolo peste numerele, cele vechi, ale lui Calin Angelescu si Radu Saplacan. "Delete?" - m-a intrebat telefonul. Lacrima a picurat pe tasta "Yes". "Deleted" - a confirmat telefonul si nimic n-a mai fost ca inainte. Din Raiul pamantesc al Maramuresului, Calin Angelescu si Radu Saplacan au luat, pe rand, calea Raiului Ceresc. "Deleted" - mi-a spus telefonul. Si asa a ramas.
Voievozi ai visarii, imparatind prin biblioteci
Daca vrei sa-ti faci o parere despre o civilizatie, nu-i rau sa incepi prin a-i vizita cimitirele. Daca cineva ar dori sa cunoasca civilizatia poetica a Maramuresului, n-are decat sa viziteze un cimitir imaginar unde odihnesc, os langa os si litera langa litera: Nichita Sanescu, Cezar Baltag, Marin Sorescu, Ion Iuga, Gheorghe Pitut, Virgil Mazilescu, Aurel Dumitrascu, Mircea Ciobanu, Cristian Popescu, Radu Saplacan, Calin Angelescu... Lista nu numai ca nu este completa, dar ramane, fatalmente, deschisa. Cei plecati si cei inca ne-dusi sunt, insa, prezenti in tinutul poetic al Nordului - descalecatori si intemeietori, voievozi ai visarii la o lume ireal de frumoasa, asa cum ea este si-al carei nume, fie binecuvantat, se rosteste Maramures.
Peste deal, Biserica Alba
E-o diferenta ca de la cer la pamant intre discursul politic si rostirea din inima. Daca discursul politic spune Ucraina, rostirea din inima spune Maramuresul Istoric. Daca discursul politic spune Republica Moldova, rostirea din inima spune Basarabia. Ca unul care este pe jumatate basarabean si pe jumatate regatean, inteleg foarte bine aceasta. Daca n-as intelege ar insemna sa-mi reneg mama si pe parintii ei, bunicii mei. Iar aceasta nu este cu putinta. Pe Dealul Dobaiesului, la Muzeul Satului Maramuresean, ingrijit ca pe un prunc al sau de catre Mihai Dancus, am privit de multe ori asfintitul. Peste deal, dincolo de Tisa, am privit ani de-a randul Biserica Alba. Intr-o tara straina - spun hartile de geografie politica. In tara mea, peste deal, spune inima mea. Si erau vremi cand nu era tocmai comod sa spui asta in gura mare si cu toate acestea am auzit aceasta (si) de la Laurentiu Ulici, pe Dealul Dobaiesului, in preajma unor - astazi muribunde - magnifice lucrari de sculptura monumentala in lemn. Tabara de sculptura organizata la dealul numit s-a tinut ani buni, pana in 1989, cand si-a incetat lucrarea. Pamantul pe care au fost ridicate lucrarile a fost revendicat, a fost atribuit proprietarilor de drept si gata. Lemnul sculpturilor a pornit a se retrage inapoi, in pamantul din care s-a nascut, unde se va face ceea ce-a fost dintai - samanta.
Mesteri iscusiti cioplesc timpul cu barda
Obisnuiam sa mergem, in ziua de pe urma a festivalului, spre Sapanta. Ne abateam din sosea si poposeam in miezul viu al unei paduri de stejari seculari, acolo unde mesteri neintrecuti inalta biserica. Cea mai inalta constructie din lemn va fi cand se va gata - cu 77 de metri mai aproape de cer. Intr-un an, in temelia cu bolti 'nalte, de piatra, a bisericii, am fotografiat o raza de soare. Si pe Calin Angelescu. Am iesit apoi afara si-am ascultat indelung cum mesterii cei iscusiti bateau dranita pe turla cea mare. In linistea padurii de stejari seculari parea ca din bocanitul lor ritmic se naste chiar timpul - clipa dupa clipa, dranita dupa dranita. Biserica din padurea de stejari este axa de putini stiuta a lumii. Acolo, pe acoperisurile sale ceresti, mesterii cei neintrecuti nasc timpul cu barda. Am vazut cum se face aceasta; acum stiu de a cui porunca asculta bataile inimii mele - cate au fost, cate sunt si cate or sa mai fie pana cand se va face, si pentru mine, liniste cu miros de lemn de stejar.
"Festivalul continua..."
La implinirea varstei de 25 de ani, Festivalului de poezie de la Sighetul Marmatiei i s-a alcatuit o antologie. Au incaput intr-insa mai toti cei care au fost premiati acolo. Acum, antologia a devenit ea insasi istorie - afectiva si literara. Importanta festivalului de la Sighet - loc de puscarie si de poezie - nu poate fi pusa in cuvinte, cum nu pot fi puse in cuvinte culorile pe care le arunca toamna peste dealurile Maramuresului. Poezia, n-am spus-o eu, nici nu are vreo importanta cine a spus-o, confera identitate. Nu-i putea fi nicaieri mai bine celui mai longeviv festival de poezie din cate a cunoscut Romania decat la Sighet. "Festivalul de poezie de la Sighetul Marmatiei este unul dintre argumentele care atesta cel mai convingator capacitatea poeziei de a fi peste vremi" - Laurentiu Ulici. Festivalul continua...
"Raiul meu beteag/ de pe alt meleag..."
Gheorghe Mihai Barlea, Vasile Barlea, Echim Vancea, Vasile Muste si nu putini altii sunt prieteni ai mei, alaturi de cei mai inainte numiti, care fac ca festivalul sa fie. Alaturi de cei mai inainte numiti si inca de altii ei sunt, in ceea ce ma priveste, paradigma notiunii de prietenie. Pe toti acestia n-am sa-i intalnesc, anul acesta, la Sighet. Pentru ca este un lucru mai presus de puterile mele sa fiu viu in locul pe care-l iubesc cel mai mult pe lumea aceasta fara de aceia dintre prietenii mei care s-au dus.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
