Concentrandu-se asupra vietilor a trei adolescente incarcerate intr-o institutie catolica (the Magdalene Laundries), Peter Mullan nu duce lipsa de surse de inspiratie (documentarul Sex in a Cold Climate si drama B.B.C. Sinners a lui Elizabeth Mickery). Si totusi, desi cunosti genul de film, Mullan iti ofera un fiasco al asteptarilor, flirtand mereu cu ele dar nesatisfacandu-le. Iti demonstreaza ca furia polemica poate fi convertita intr-un film ce se pretinde documentar (inventeaza chiar vieti pentru protagoniste in final), contrazicand acest fapt prin generic. Realismul aparent e insa subminat de trucuri mai mult sau mai putin subtile: pentru interiorul spalatoriei, e folosita o paleta coloristica intunecata, de la ocru la negru, iar soarele straluceste doar afara, niciodata inauntru. Factura clasica a regiei e menita doar sa reliefeze anumite detalii, care reveleaza umorul negru al filmului: fotografia lui J.F.K. pe biroul tiranicei Sister Bridget, imaginea solemna a intregului grup de fete si maici in timpul sfintirii (afli in cadrul urmator) primelor masini de spalat achizitionate. Pentru a da o intorsatura ironica mesajului hard-core al filmului, Peter Mullan trece in fata camerei in rolul unui parinte abuziv care isi taraste (literalmente) inapoi la Magdalene fiica "pacatoasa", adminstrandu-i si o bataie cu cureaua. Rarele close-ups sunt menite sa creeze o bresa in stilul omogen de filmare, ca de pilda acela care arata ochiul insangerat al lui Bernadette in a carui pupila se oglindeste Sister Bridget.
La nivel "abstract", Mullan jongleaza mereu cu doua teme care sunt anuntate din prima scena a filmului: un amestec intre erotism reprimat si religie (scena de inceput, cu preotul care loveste o toba, cantand si sarutand-o isi are complementul tragic in felatia la care preotul o obliga pe Crispina, urmata de scena in care ea primeste painea de impartasanie din mainile lui) si o izolare totala a individului intre ceilalti (fie familie, fie celelalte fete din manastire), perfect ilustrata de economia dialogului. Solidaritatea feminina - salvare a doua protagoniste (Rose & Bernadette) - nu escamoteaza aceasta izolare, fiind mai degraba fortata decat dorita.
Atuul acestui film consta in dualitatea lui: ia partea asa-ziselor pacatoase, fara a fi feminist, are o teza solida dar nu incearca sa te faca sa subscrii la ea prin melodrama sau sentimentalism, ci printr-o naivitate cruda a camerei, ofera un sfarsit "optimist" tocmai cand realizezi ca in acea lume nu exista nici o posibilitate de comunicare sau afect chiar in locul unde ar trebui sa abunde ("Casa Domnului").
* The Magdalene Sisters, Marea Britanie, 2002. Regia: Peter Mullan. Cu: Geraldine McEwan, Anne-Marie Duff, Nora-Jane Noone, Dorothy Duffy. Prezentat in cadrul Festivalului International de Film Transilvania (editia a 2-a).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
