Companii

Farmacia Tei şi Bebe Tei intră cu magazine în mallurile din Braşov şi Craiova

Farmacia Tei şi Bebe Tei intră cu magazine în...

Autor: Mirabela Tiron

16.04.2024, 00:07 1266

Farmacia Tei şi Bebe Tei, unul din cele mai dinamice businessuri de pe piaţa locală, continuă extinderea în provincie şi pune pe harta dezvoltării Braşov şi Craiova, unde va deschide în vară magazine în centre comerciale.

„În iunie deschidem la Braşov un magazin Farmacia Tei şi Bebe Tei pe 2.300 mp în centrul comercial Coresi, iar în august în Craiova în Electroputere Mall“, a declarat pentru ZF antreprenoarea Roxana Maftei, fondatoarea lanţului de farmacii.

Brandul Farmacia Tei a prins rădăcini şi a devenit cunoscut printr-un magazin stradal din Bucureşti, de pe bulevardul Lacul Tei, de unde a preluat şi numele.  Compania este prezentă pe piaţă de peste 30 de ani, primul magazin fiind deschis în 1992. Ulterior, lanţul a început să deschidă magazine noi în centrele comerciale din Bucureşti, iar din 2018 a apăsat pedala extinderii în provincie, intrând în centrul comercial Vivo din Constanţa.

Farmacia Tei şi Bebe Tei au ajuns la afaceri totale de 1,82 mld. lei anul trecut, iar pentru acest an oficialii estimează afaceri mai mari cu 20%.

Cele două lanţuri s-au diferenţiat de alte businessuri din acest sector prin di­ver­si­tatea produselor.

Mai mult, farmaciile Tei sunt dezvoltate pe spaţii mult mai mari decât o farmacie normală, de peste 1.000 de metri pătraţi, ceea ce le face adevărate “hipermarketuri” de medicamente.

În 2022, Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl de la Dedeman, a cumpărat 30% din acţiunile companiilor Farmacia Tei şi Bebe Tei.

Pe piaţa locală, Farmacia Tei concurează cu marile lanţuri farma, dar şi cu farmaciile independente. În România sunt peste 8.000 de farmacii, potrivit ultimelor date.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO