Bănci și Asigurări

BERD poate schimba jocul pentru Euroins după intrarea în acţionariat prin majorarea de capital de 30 mil. euro. BERD susţine că va colabora cu ASF pentru schimbări legislative precum gestionarea cererilor de despăgubire

Tanja Blatnik, director general al Euroins România: Această injecţie de capital ne ajută să continuăm repoziţionarea companiei, să ne dezvoltăm în toate segmentele şi să inovăm mai mult. Schimbarea pe care am propus-o nu este rapidă şi nici uşoară, dar trebuie să ne păstrăm direcţia.

Tanja Blatnik, director general al Euroins România: Această injecţie de capital ne ajută să continuăm repoziţionarea companiei, să ne dezvoltăm în toate segmentele şi să inovăm mai mult. Schimbarea pe care am propus-o nu este rapidă şi nici uşoară, dar trebuie să ne păstrăm direcţia.

Autor: Mircea Nica

06.10.2021, 10:00 366

„Această investiţie confirmă faptul că Euroins România, cea mai mare companie din EIG, se dezvoltă pe piloni solizi, că toate schimbările făcute până acum ne fac un partener puternic şi de încredere - mai ales în contextul ultimelor săptămâni şi al schimbărilor care au loc în industria locală. Vom continua să investim resurse, timp şi energie pentru a ne optimiza structura şi procedurile interne şi să continuăm să promovăm segmentul non-RCA al afacerii“, susţine Tanja Blatnik, director general al Euroins România.

Banca Europeană pentru Recons­truc­ţie şi Dezvoltare (BERD), noul ac­ţionar al Euroins Insurance Group, pro­prietarul Euroins Româ­nia, de­ţinut de grupul bulgăresc Eurohold, va cola­bora cu Autoritatea de Supra­veghere Financiară (ASF) pentru ela­borarea unor noi reglementări privind gestionarea cererilor de despăgubire, dar şi a schimbărilor legislative pre­cum decontarea directă obligatorie şi ta­riful de referinţă la service-urile au­to, potrivit informaţiilor transmise de Euroins şi BERD.

„BERD colaborează cu ASF pen­tru a elabora noi reglementări pen­tru gestionarea cererilor de despăgubire. Obiectivul BERD este să contribuie la la crearea unui sistem mai echitabil pentru toate părţile implicate, inclusiv clienţi, ateliere şi companii de asigurări, promovând în acelaşi timp interesul asigurătorilor mondiali şi atragerea de capital în industria de asi­gurări“, se arată în comunicatul co­mun al Euroins şi BERD.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO