Bănci și Asigurări

Care sunt giganţii bancari care tranzacţionează datoria externă a României? HSBC, Société Générale şi JPMorgan au fost pe podium în 2023 în topul celor care vând bondurile externe. Top 10 banci unde se află datoria externă

Care sunt giganţii bancari care tranzacţionează...

Autor: Claudia Medrega

06.05.2024, 09:05 3142

Britanicii, francezii şi americanii au dominat vârful topului dealerilor programului de finanţare externă al României pe termen mediu MTN (medium term notes) pentru 2023, conform datelor de la Ministerul Finanţelor. HSBC, Societe Generale şi JPMorgan au fost pe podium în 2023 în topul giganţilor bancari care vând bondurile externe ale României. Dintre grupurile financiare străine care au bănci mari prezente în România, precum Erste, Societe Generale, ING Bank, UniCredit Bank, Raiffeisen şi Citi, doar francezii de la Societe Generale (care controlează BRD în România) au reuşit să urce pe podium anul trecut în topul dealerilor MTN. Locul 4 în topul dealerilor MTN a fost ocupat în 2023 de americanii de la Citi, în timp ce locul 5 a revenit francezilor de la BNP Paribas. Austriecii de la Erste, care controlează BCR pe piaţa locală, şi austriecii de la Raiffeisen au ocupat locurile 6, respectiv 9 în acest top. Pe poziţia 7 în topul dealerilor MTN s-au plasat olandezii de la ING, locul 8 revine Goldman Sachs, iar pe 10 au fost italienii de la UniCredit. Statul român a împrumutat în 2023 de pe pieţele externe 3,75 mld. euro prin două emisiuni de eurobonduri şi 4,52 mld. dolari prin patru emisiuni, adică echivalentul a circa 8 miliarde de euro.

Având în vedere că au fost 16 dealeri ai programului de finanţare externă a României MTN, dintr-un simplu calcul ar reieşi un rulaj mediu de circa 500 mil. euro pentru fiecare gigant bancar, însă rulajele sunt diferite. Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în 2023 cu circa 25 mld. euro, la aproape 169 mld. euro, potrivit BNR.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO