Bănci și Asigurări

Bogdan Andriescu a fost reales preşedinte al UNSICAR

Bogdan Andriescu a fost reales preşedinte al UNSICAR

Autor: Ciprian Botea

07.12.2011, 00:00 320

Bogdan Andriescu (foto), 48 de ani, a fost reales preşedinte al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR - asociaţia profesională a brokerilor de asigurări) pentru un mandat de doi ani.

Andriescu deţine brokerul de asigurări Risk Control, specializat pe segmentul corporate, şi este directorul general al Institutului de Management în Asigurări (IMA). El a fost până în 2009 managing partner al brokerului EOS Risq şi a activat anterior în cadrul companiilor AIG România (actuala Chartis) şi Generali. De asemenea, UNSICAR a ales un nou comitet de direcţie, format din Ionel Dima (Avus), Zorin Puşcaşu (Mediatis), Victor Şraer (Otto Broker) şi Gheorghe Grad (SRBA).

Singurul nume nou în conducerea UNSICAR este cel al lui Victor Şraer, care îl înlocuieşte pe Antonio Souvannasouck (Asigest Broker). Pe piaţa locală activează mai mult de 500 de brokeri de asigurări, care au intermediat anul trecut prime de circa 3,2 miliarde de lei (760 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO