Bănci și Asigurări

Brand Finance Banking 500 include două bănci din România. Valoarea brandului Banca Transilvania a urcat cu 4,3%, la 460 de milioane de dolari. Banca din Cluj este pe locul 302 în lume

Brand Finance Banking 500 include două bănci din...

Autor: Claudia Medrega

02.02.2022, 00:05 519

♦ Pe plan mondial, valoarea cumulată a celor 500 de branduri bancare a crescut pentru prima oară după două scăderi consecutive anuale în 2020 şi 2021, depăşind cu 2% valoarea prepandemie din 2019.

Banca Transilvania, liderul bank­ing­ului local, apare şi în acest an în to­pul celor mai valoroase 500 de bran­duri bancare din lume, ocupând locul 302, la fel ca în 2021, după o creştere a valorii de brand cu 4,3%, până la 460 mil. dolari, conform Brand Finance Banking 500 din 2022. Anterior, în clasamentul mondial al brandurilor bancare din 2021 Banca Tran­silvania urcase 37 de locuri, până pe poziţia 302, după o creştere a valorii de brand de 19%, până la 441 mil. dolari.

Pe de altă parte, se remarcă şi creşterea forţei brandului Banca Transilvania. În 2022 forţa brandului Banca Transilvania (Brand Strength Index) a înregistrat o creştere de 19% faţă de 2021, intrând în teritoriul AAAĂ şi clasând BT în top 10 global (banking) la acest indicator.

Brand Finance calculează forţa unui brand printr-un index BSI (Brand Strength Index), ţinând cont de trei piloni: Brand Investment (in­ves­tiţia în brand, mixul de mar­keting), Brand Equity (indicatori de brand în rândul consumatorilor şi altor stakeholderi) şi Brand Perfor­mance (performanţa financia­ră a brandului), la final rezultând un punctaj de maxim 100, transformat într-un sistem de rating (de exemplu, un brand cu scor BSI 90-100 primeşte rating AAAĂ).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO