Bănci și Asigurări

Cât de îndatoraţi sunt românii la bănci? Peste 50% din datoria românilor de circa 200 mld. lei reprezintă credite ipotecare, adică 100 mld. lei, iar 35% (68 mld. lei) sunt credite de consum

Cât de îndatoraţi sunt românii la bănci? Peste 50%...

Autor: Claudia Medrega

20.12.2023, 00:07 5988

Cea mai importantă componentă a datoriei românilor, respectiv mai mult de jumătate (52%), este reprezentată de credite ipotecare, care au ajuns la un sold de 105 mld. lei, iar 35% din datorie (adică 68 mld. lei) reprezintă credite de consum, conform BNR.

Luând în considerare atât creditele ipotecare şi de consum, cât şi creditele luate de români de la IFN-uri (instituţii financiare nonbancare) şi creditele cesionate şi scoase în afara bilanţului rezultă că îndatorarea totală a populaţiei ajungea după 9 luni/2023 la circa 194 mld. lei, mai mare cu circa 80% faţă de 2008.

Ascensiunea îndatorării populaţiei a fost influenţată în ultimii ani de majorarea creditării bancare, care reprezintă cea mai mare parte a datoriei românilor. Faţă de 2008, soldul creditării ipotecare din România este acum de cinci ori mai mare, în timp ce soldul creditelor de consum este în scădere cu 13%. „Cea mai importantă componentă a datoriei româ­nilor este reprezentată de creditele bancare ipotecare (54,2% din total), în uşoară scădere (-1% în termeni anuali), urmată de creditele bancare de consum (35% din total), care au consemnat o creştere de 1,8% în termeni anuali“, scrie BNR în Raportul asupra stabilităţii financiare.

Deşi situaţia este mai bună decât în perioada crizei din 2008, crizele recente au oprit tendinţa de creştere a indicatorului de rezistenţă şi de scădere a gradului de îndatorare, pe fondul majorării serviciului datoriei ca urmare a majorării ratelor de dobândă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO