Pentru a respecta promisiunea din articolul meu anterior de pe acest blog, revin cu argumente suplimentare pentru a fi cât mai clar pentru cititori de ce replicarea pachetelor de sprijin economic din SUA nu poate fi făcută de multe alte ţări, nu numai de România, principalul motiv ţinând de problema sustenabilităţii deficitelor bugetare. Aceste ţări nu îşi permit luxul de a avea deficite publice mari, întrucât moneda lor nu ocupă o poziţie specială în tranzacţiile comerciale şi financiare internaţionale cum este cazul monedei americane.
Programele de sprijin economic din SUA
SUA au luat măsuri etapizate ca răspuns la criza sanitară declanşată de pandemia Covid-19 şi la efectele economice şi sociale negative ale acesteia. Într-o primă etapă au fost alocate fonduri pentru producţia de vaccinuri şi pentru furnizorii de servicii de sănătate. În etapa a doua, în condiţiile escaladării crizei, au fost alocate fonduri suplimentare pentru plata concediilor medicale, finanţarea de urgenţă a sistemului de asigurări de şomaj, pentru programe de sănătate, nutriţionale şi testare pentru identificarea noului virus. În a treia fază, Congresul american a adoptat pachete importante de stimul economic bazate pe legea CARES (Coronavirus Aid, Relief and Economic Security Act) şi Paycheck Protection Program and Healthcare Enhancement Act.
Legea CARES, din 27 martie 2020, prevede alocarea de sume fără precedent în valoare de 2.200 de miliarde de dolari SUA (aproximativ 10% din PIB) sub formă de ajutor pentru persoanele care şi-au pierdut locul de muncă din cauza pandemiei, pentru gospodăriile cu venituri scăzute şi medii, pentru firme mici şi mijlocii, pentru spitale şi furnizori de servicii medicale, pentru firme de transport aerian şi pentru state şi administraţii locale.
De o atenţie deosebită din partea mass-media s-au bucurat prevederile privind transferurile economice directe către cetăţenii americani cu venituri mici. Potrivit CARES, orice adult al cărui venit minim brut ajustat este mai mic de 75.000 de $ pe an poate primi până la 1200 de $, plus o sumă suplimentară de 500 de $ pentru fiecare copil; un cuplu care depune în comun declaraţia fiscală al cărui venit este mai mic de 150.000 de $ poate primi până la 2400 de $, plus 500 de $ pentru fiecare copil.
De asemenea, o secţiune din legea CARES se referă la Paycheck Protection Program (PPP), un program guvernamental care asigură împrumuturi bancare cu garanţii publice pentru întreprinderile de talie mică (cu mai puţin de 500 de salariaţi) în scopul menţinerii salariaţilor.
În data de 24 aprilie 2020, preşedintele american a semnat Paycheck Protection Program and Health Care Enhancement Act, ce a introdus un nou pachet federal de ajutoare pentru micile întreprinderi şi spitale în valoare de 484 de miliarde $.
Între dorinţe şi realităţi
Mass-media din întreaga lume e plină de ştiri privind mărimea pachetului de stimul economic din SUA şi factorii de decizie din numeroase ţări au fost puşi sub presiunea de a face la fel şi a aloca resurse la acelaşi nivel (10% din PIB). Până aici nimic nou sub soare în ceea ce priveşte reacţia unor analişti autohtoni. Poate fi însă replicat, copy-paste, modelul american în România sau în multe alte ţări? Problema este că măsurile fiscale adoptate de SUA nu se potrivesc oriunde şi pot genera probleme dacă sunt preluate automat, fără a se ţine seama de situaţia concretă a fiecărei ţări (de ex. structura sistemului de asigurări sociale, capacitatea administrativă, nivelul deficitului bugetar şi al datoriei publice etc).
Importanţa condiţiilor individuale este evidentă şi în cazul SUA, aceasta explicând, în mare măsură, de ce s-a recurs la plăţi directe: analiştii pun decizia pe seama faptului că statul american are un sistem de asistenţă socială mai puţin dezvoltat decât în cazul majorităţii ţărilor europene. Ecouri ale acestei situaţii se regăsesc în textul următor, ce aparţine unui economist al băncii centrale americane: “Deşi cecurile pentru ajutor vor asigura asistenţa necesară pentru gospodăriile aflate în dificultăţi financiare, calculele noastre simple arată că banii nu vor dura foarte mult, chiar pentru gospodăriile cu venit scăzut. Pentru a oferi asistenţă suplimentară gospodăriilor americane, actualul plan de sprijin de asemenea extinde sfera de acoperire a asigurărilor de somaj, care ar putea fi mai efective în rezolvarea problemelor legate de lipsa veniturilor. O astfel de acoperire extinsă este exact politica sugerată şi sprijinită de preşedintele Băncii Federale de Rezervă din St. Louis şi de mulţi alţii”. O opinie critică a unui economist american, în limitele unui dialog academic normal, pe care doar un propagandist mercenar l-ar putea acuza că susţine politici inspirate de o altă ţară ce ameninţă interesele SUA.
Programul SUA în comparaţii internaţionale
Ţările din întreaga lume au reacţionat la criza economică indusă de Covid-19 prin pachete fiscale de mărimi diferite şi cu structură variată. Printre politicile urmate pot fi identificate:
- măsuri ce presupun pierderi permanente pentru bugetele naţionale (cheltuieli efectuate fără compensaţie viitoare în contrapartidă);
- măsuri cu efect bugetar temporar (amânări de taxe ce vor fi plătite mai târziu);
- programe de garanţii care nu reprezintă costuri fiscale directe (ele sunt însă obligaţii eventuale care se pot transforma în viitor în cheltuieli bugetare).
Într-o comparaţie internaţională, SUA se individualizează ca ţară, atât în ceea ce priveşte mărimea pachetului fiscal, cât şi prin aceea că acesta reprezintă, în cea mai mare parte, cheltuieli imediate ce deteriorează soldul bugetar fără a mai fi recuperate mai târziu. Astfel de măsuri nu pot fi aplicate de multe state europene, întrucât ele nu dispun de spaţiu fiscal de manevră în condiţiile în care deficitele bugetare şi datoria sunt ridicate. Fără a avea în vedere permanent aspectele de sustenabilitate, astfel de ţări ar putea ajunge la inflaţie foarte ridicată şi la crize de datorie suverană şi bancare, pentru a enumera doar câteva din posibilele probleme. SUA îşi permit însă luxul de a genera deficite însemnate, deoarece ele se bucură de un avantaj care va fi explicat în continuare.
De ce privilegiu “exorbitant” se bucură SUA, ce permite finanţarea fără probleme a deficitelor publice?
SUA pot să sporească masiv deficitul lor bugetar pentru a finanţa măsurile de sprijin, deoarece ocupă o poziţie privilegiată în sistemul financiar internaţional.Faţă de România, sau Spania, Italia etc., în cazul statului american, nu există nici cea mai mică îndoială că va fi în măsură să îşi finanţeze deficitul bugetar chiar dacă va fi extrem de mare. Aceasta se datorează “privilegiului exorbitant” de care beneficiază SUA, cel de a fi o ţară cu monedă internaţională de rezervă.
Monedele internaţionale de rezervă sunt, potrivit definiţiei oferite de site-ul web Investopedia, acele monede în care băncile centrale din lume şi alte instituţii financiare majore îşi menţin rezervele pentru fi folosite pentru investiţii, tranzacţii şi plăţi de datorii internaţionale. De asemenea, o mare parte din mărfuri au preţurile exprimate în monede de rezervă, ceea ce face necesar ca participanţii la schimburile internaţionale să aibă deţineri de monede internaţionale pentru efectuarea plăţilor.
Potrivit statisticilor FMI, dolarul american este moneda internaţională dominantă în emisiunile globale de titluri, în facturarea comerţului mondial, în constituirea rezervelor oficiale, precum şi în plăţi şi decontări internaţionale. Moneda americană reprezintă 60,89% din rezervele internationale constituite de băncile centrale, peste 90% din decontările în valută şi 63 % din emisiunile la nivel global de titluri de datorie.
Cum se manifestă privilegiul exorbitant de care se bucură dolarul SUA? În primul rând, această ţară nu va avea probleme de balanţă de plăţi, întrucât plata importurilor sale se va face în monedă naţională. Banca centrală americană va putea imprima cu costuri reduse de câţiva zeci de cenţi, să zicem, o bancnotă de 100 de dolari pe care o va schimba pe piaţă, datorită cererii pentru această monedă de rezervă, pentru bunuri şi servicii de valoare echivalentă asigurate de agenţi economici din întreaga lume. Mai mult, importanţa dolarului pe plan mondial, va determina o cerere constantă de deţineri în moneda SUA, a căror existenţă va face necesară obţinerea de randamente. În acest context, instrumentele ideale pentru realizarea unei rentabilităţi acceptabile în condiţii de siguranţă vor fi titlurile emise de guvernul american. Din acest motiv, nu vor exista probleme în asigurarea finanţării deficitului public ce va spori substanţial în acest an. Investitori din întreaga lume vor căuta un activ de refugiu în condiţii de incertitudine şi nimeni nu va pune la îndoială capacitatea de plată a SUA în condiţiile dolarului ca principală monedă de rezervă. Nu la fel va fi situaţia în cazul României sau al altor ţări. După cum arăta Jaques de Larosiere într-un comentariu recent, “multe state au bilanţuri slabe cu datorii monumentale, şi extinderea - pe care unii ar dori să o vadă nelimitată - acestor capacităţi financiare va ridica evident problema esenţială a sustenabilităţii deficitelor”.
Concluzii
Statele lumii au răspuns la criza economică declanşată de actuala pandemie prin pachete fiscale de mărimi diferite şi care cuprind combinaţii diverse de măsuri, ce ţin cont de circumstanţele lor individuale. Multe dintre ele nu-şi permit luxul de a copia modelul american, în termeni de volum şi politici specifice, nefiind în situaţia privilegiată a acestei ţări ce are monedă internaţională de rezervă. Din această perspectivă, afirmaţia mea din articolul precedent conform căreia “comparaţia cu SUA nu este potrivită” rămâne valabilă şi o susţin în continuare.
