Acţiunile Alro Slatina (ALR), singurul producător de aluminiu primar şi de aliaje din aluminiu din România, au închis vineri la 3,3 lei, maximul ultimilor şase ani, după un avans considerabil de 60% doar în ultima lună, potrivit datelor BVB.
De la începutul anului Alro Slatina a adus un randament de circa 190%, evoluţie ajustată cu dividendele plătite din profitul pe 2016, conform calculelor ZF. Alro Slatina este una dintre companiile care au printre cele mai scăzute free float-uri (acţiuni libere disponibile la tranzacţionare) din cadrul pieţei reglementate. Alro este controlată în proporţie de 84,2% de Vimetco, iar Fondul Proprietatea are 10,2%. De aici rezultă un free float de 5,59% al Alro, companie cu 2,3 mld. lei capitalizare.
De la începutul anului rulajul cu acţiuni a fost de 19,8 mil. lei. Cel mai probabil evoluţia preţului acţiunilor a venit pe fondul rezultatelor raportate de companie în primele şase luni, coroborate cu evoluţia preţului aluminiului.