Statul român încasează în acest an 3,5 miliarde lei (760 milioane euro) din dividendele oferite de companiile listate şi Hidroelectrica, în creştere cu 90% faţă de anul precedent. Cea mai mare parte din bani, ce reprezintă aproximativ 3,28 milioane de pensii medii lunare, vin de la Romgaz şi Hidroelectrica, cele două companii fiind responsabile de 73% din dividendele distribuite de toate cele 13 companii avute în vedere.
Cele două companii energetice, controlate de statul român în proporţie de 70% şi respectiv 80%, sunt şi cele mai valoroase din portofoliul statului, pachetele de acţiuni fiind estimate la 22 mld. lei (4,8 mld. euro), echivalentul a 63% din averea statului de pe bursă plus Hidroelectrica, cea mai aşteptată listare pe piaţa bucureşteană.
Companiile de pe bursă distribuie către stat 2,5 mld. lei, în creştere cu peste 50% faţă de anul precedent, în vreme ce dividendele Hidroelectrica au ajuns la peste 1 miliard lei, dublu faţă de 2016. În ultimii patru ani, statul a primit de la toate aceste companii dividende în valoare de 8,362 mld. lei (1,81 mld. euro), iar anul acesta a fost cel mai generos cu bugetul de stat.