Ştefan Slavnicu: Orange are peste 4.500 de staţii de bază şi antene şi o infrastructură de mii de kilometri de fibră optică
Ponderea consumului de conţinut video din totalul traficului de date din reţeaua mobilă a
Orange a ajuns la 30% din total în anul 2014 şi va continua să crească susţinut, pe fondul creşterii numărului de echipamente mobile şi a ofertei de conţinut, tendinţă care obligă compania să investească susţinut în infrastructura de comunicaţii fixă şi mobilă pentru a susţine traficul.
„Dacă ne uităm la traficul de date mobile putem spune că aproximativ 30% este generat de conţinut video şi ne putem aştepta în continuare la creşteri explozive. Utilizatorii care folosesc serviciile de tip video - streaming sau video on demand necesită anumite valori ale parametrilor de calitate ai reţelei pentru că orice probleme care sunt insesizabile în cazul navigării pe diferite site-uri web devin vizibile când este vorba de conţinut de tip video. Aici nu vorbim doar de viteza transferului de date, ci şi despre latenţă ( n. red. - viteza de răspuns)“, a declarat într-un interviu pentru ZF Ştefan Slavnicu, directorul tehnic (chief technology officer) al Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă.
Orange avea la finele anului trecut, când a investit peste 100 mil. euro în reţea, peste 4.500 de staţii de bază şi antene şi o infrastructură de mii de kilometri de fibră optică. Reţeaua 4G a Orange, cu viteze de descărcare a datelor de până la 300 Mbps, acoperea în decembrie 56% din populaţia României şi 85% din populaţia urbană. Anul acesta compania se aşteaptă la o dublare a traficului de date în raport cu 2014.
Ce s-a schimbat în departamentul tehnic al Orange odată cu această explozie a datelor?
„Diferenţa între ceea ce se întâmplă acum şi ceea ce se întâmpla acum câţiva ani vine din complexitatea serviciilor pe care noi le oferim. Există o evoluţie permanentă atât tehnologică, cât şi din perspectiva clientului care doreşte să aibă acces la o gamă largă de servicii de conţinut, doreşte să aibă acces permanent la e-mail, la reţelele de socializare, şi toate acestea pe o piaţă extrem de concurenţială. Toate acestea duc la nevoia unei adaptări permanente atât a modelului operaţional, cât şi la o reactualizare permanentă a competenţelor tehnice ale colegilor mei de departament“, răspunde Ştefan Slavnicu.