Business Hi-Tech

Galaxy S3 şi iPhone 5 aduc din nou Apple şi Samsung la tribunal

Galaxy S3 şi iPhone 5 aduc din nou Apple şi Samsung la tribunal

Foto Shutterstock

Autor: Anca Dumitrescu

19.02.2013, 00:00 614

Apple şi Samsung Electronics se acuză din nou de încălcarea patentelor pentru smartphone-uri şi tablete PC în cadrul unui proces de la un tribunal din California, transmite Bloomberg. Procesul, declanşat anul trecut, se referă la tehnologii folosite la smartphone-urile mai noi fabricate de ambele companii, precum Galaxy S III al Samsung şi iPhone 5 al Apple.

Astfel, Apple s-a referit la smartphone-urile Galaxy Note şi la tablete ale Samsung, în timp ce compania sud-coreeană susţine că toate generaţiile de iPhone şi iPad încalcă cel puţin trei patente, potrivit documentelor depuse de companii.

O judecătoare americancă a respins în ianuarie o solicitare Apple pentru acordarea unei despăgubiri suplimentare, pe lângă cele în valoare de 1,5 miliarde de dolari obţinute în august anul trecut în primul proces de încălcare a patentelor dintre cele două companii, la un tribunal din San Jose. În acel proces, Samsung a fost găsită vinovată de încălcarea a şase patente pentru aparate mobile ale Apple.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO