Retailerul foto şi video F64 Studio, cel mai mare jucător de pe acest segment de piaţă din România, şi-a mărit anul trecut veniturile deşi per ansamblu piaţa a fost în scădere, a declarat la ZF Live Marian Alecsiu, cofondator şi CEO al companiei.
„În 2014 am încheiat cu peste 21 milioane de euro vânzări, înregistrând o creştere de aproximativ 9% comparativ cu 2013. Anul acesta ne-am propus să investim în dezvoltare. Sunt câteva dezvoltări importante care ne solicită din punctul de vedere al resurselor, dar suntem avantajaţi datorită faptului că nu avem împrumuturi la bănci“, a spus Alecsiu.
Piaţa de aparate foto şi accesorii a început să se dezvolte în România după 2005. „Comparativ cu alte pieţe din regiune, piaţa din România este foarte tânară. De exemplu, piaţa tradiţională de echipamente foto din Germania are peste 100 de ani”, a declarat fondatorul F64 Studio.
În momentul de faţă, piaţa de aparate foto din România se ridică la peste 50 de milioane de euro.