„Când am analizat piaţa europeană pentru a ne extinde operaţiunile, am ajuns la trei opţiuni: Bucureşti, Barcelona şi Dublin, iar Bucureştiul a fost cel câştigător datorită abilităţilor lingvistice, împreună cu cele de marketing, vânzări şi suport tehnic, precum şi al costurilor mai reduse. Am deschis în urmă cu trei ani centrul din România, iar acum deja avem aici peste 400 de angajaţi“, a declarat pentru ZF Peter McKay, CEO şi preşedinte în cadrul Veeam Software. Compania înfiinţată în 2006 s-a dezvoltat într-un ritm alert, în condiţiile în care a venit pe piaţă cu soluţii software dedicate tehnologiilor cloud, care au prins tot mai mult teren în ultimii ani, schimbând industria IT. Astfel, businessul Veeam Software a crescut constant, anul trecut ajungând la 827 milioane dolari la nivel global.