Business Internaţional

Jeb Bush s-a retras din campania pentru obţinerea învestiturii republicane la preşedinţie

Jeb Bush s-a retras din campania pentru obţinerea...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

21.02.2016, 11:40 77

Nici fratele său, George W., şi nici masa sa, Barbara, nu au putut împiedica acest eşec.

Fiul şi, respectiv, fratele celor de-al 41-lea şi 43-lea preşedinţi americani, fostul guvernator al unui "swing state" (stat indecis) râvnit - Florida -, Jeb Bush avea, pe hârtie, numeroase atuuri să spere la obţinerea învestiturii Grand Old Party în alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie.

Jeb Bush, în vârstă de 62 de ani, a fost dezavantajat de faptul că s-a îndepărtat de politică - el a renunţat la postul de guvernator după două mandate, în 2007 - într-o perioadă marcată de o radicalizare a Partidului Republican. Acest lucru l-a poziţionat către centru pe acest conservator, care a fost învins în primul scrutin la care a participat, în 1994, pentru că şi-a făcut campanie de pe o poziţie considerată prea de dreapta.

Hotărât să promoveze o viziune optimistă cu privire la viitorul ţării, el s-a plasat împotriva neliniştii şi resentimentului care s-au impus foarte rapid în tabăra republicană.

- Un candidat puţin energie

El a avut de asemenea de suferit de pe urma unui sentiment antiestablishment, pe care-l exploatează miliardarul în domeniul imobiliar Donald Trump. Acesta i-a aplicat o lovitură dură, prezentându-l în mod repetat drept un candidat "cu puţină energie", o expresie care rezuma impresia pe care Jeb Bush a lăsat-o după primele dezbateri televizate, în pofida faptului că ulterior s-a redresat atacându-l pe miliardar.

De când şi-a anunţat candidatura, în iunie 2015, Bush a continuat să scadă în intenţiile de vot şi să fie devansat de către contracandidaţi moderaţi, inclusiv de către fostul său protejat, senatorul Marco Rubio din Florida.

După ce s-a clasat al patrulea în scrutinul din New Hampshire pe 9 februarie, fostul guvernator avea nevoie să câştige teren pentru a-şi păstra şansele. Însă rezultatul slab din South Carolina i-a spulberat ultima speranţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO