ALPLA, lider mondial în domeniul ambalajelor de plastic, cu afaceri de 3,2 miliarde de euro la nivel global, a cumpărat compania Star East Pet, cu sediul în Braşov, specializată în producţia de preforme din PET pentru băuturi, alimente şi produse nealimentare.
Valoarea tranzacţiei semnate la începutul acestui an nu a fost făcută publică. Ea poate fi însă estimată la peste 10 milioane de euro, potrivit surselor ZF.
„Încheierea tranzacţiei este prevăzută pentru mijlocul anului 2017, în funcţie de autorizaţiile legale şi industriale necesare, emise de autorităţile abilitate“, spun oficialii ALPLA.
În 2015, ultimul an pentru care există date publice, Star East Pet raporta o cifră de afaceri de 129 de milioane de lei şi un profit net de 3,4 milioane de lei, la 69 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
Prin această achiziţie ALPLA îşi va mări capacităţile de producţie din Europa de Est. În plus, portofoliul de produse şi baza de clienţi vin în completarea tranzacţiei.