Nu de puţine ori s-a afirmat că aş fi partizanul companiilor cu acţionariat străin în detrimentul celor cu capital românesc. Aflu din presă că m-am întâlnit cu compania Coca-Cola HBC asistată de ambasadorul SUA.
În realitate nu m-am întalnit cu reprezentanţii acestei companii, nici asistaţi, nici neasistaţi de ambasadorul SUA.
M-am întâlnit, însă, cu alte companii fie cu capital românesc, fie străin, cu care am discutat atât problemele lor, dar şi cum văd ei strategiile şi programele pe care le dedicăm acestora. Programul meu este public şi poate fi văzut atât pe site-ul ministerului, cât şi în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor.
Ca ministru al economiei româneşti am susţinut mereu că, pentru a impulsiona dezvoltarea producţiei în România, mediul de afaceri românesc are nevoie de coerenţă, predictibilitate şi stabilitate; că indiferent de regiunea geografică, investitorul sau antreprenorul trebuie să aibă toate condiţiile necesare pentru a-şi putea dezvolta afacerea oriunde în România.
Reafirm deschiderea pe care o am pentru a purta un dialog real si constructiv atât cu mediul de business cât şi cu reprezentanţii societăţii civile.