Companii

Vedeţi aici pe cine a invitat Ion Ţiriac la vânătoarea de la Balc

Tradiţionala vânătoare de la Balc a început. Vedeţi aici pe cine a invitat Ion Ţiriac

Autor: Mediafax

22.01.2011, 11:43 53

Tradiţionala vânătoare de la Balc a început, sâmbătă dimineaţă,printre invitaţii organizatorului, omul de afaceri Ion Ţiriac,aflându-se şi prinţul Dimitrie Sturdza, care a spus căparticipanţii la eveniment sunt "oameni foarte bine văzuţi în toatăEuropa".

După ora 8.00, au sosit la Balc şi aproximativ zece maşini cunumere de Bucureşti, dar şi din străinătate, care i-au adus peinvitaţii omului de afaceri Ion Ţiriac.

Printre aceştia s-a aflat şi prinţul Dimitrie Sturdza, acestafiind singurul care a stat de vorbă cu jurnaliştii aflaţi laintrarea pe domeniul de vânătoare.

La vânătoarea de la Balc participă şi omul de afaceri ElanSchwartzenberg, care a spus că invitaţii la partida din acest ansunt cei de anul trecut. "Nu este niciunul în plus, niciunul înminus", a precizat Elan Schwartzenberg.

Printre invitaţii de anul trecut de la Balc s-au aflat GeorgeMarsan, primarul oraşului Monte Carlo, Erich Hampel, managerUnicredit Bank Austria, Alfred Baumhauer, fabricant Cartier,Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului cu acelaşi nume, KlausMangold, fostul preşedinte al grupului DaimlerChrysler, FranzRauch, cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa,Rudolf Streicher, politician austriac, fost ministru în mai multeguverne, Inigo Herrera, fost memru al Adunării Parlamentare aConsiliului Europei. Citiţi mai mult despre vânătoarea de la Balc pewww.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO