Sorin Ovidiu Vântu a declarat, miercuri, în faţa completuluicare judecă recursul acestuia faţă de decizia de arestarepreventivă, că şeful statului i-a cerut sprijin mediatic în 2007,cu ocazia referendumului pentru suspendare, propunere pe care aacceptat-o, pentru "progresul României", scrie Mediafax.
"În 2007, la referendum, el (Traian Băsescu, n.r.) a venit lamine să-l susţin. Eu i-am spus că sunt de acord, şi am stabilitîmpreună cu el anumite criterii în baza cărora îl susţin, bazate peprogresul şi modernizarea României", a declarat Vântu, miercuri, înfaţa instanţei care judecă recursul său faţă de hotărârea prin careinstanţa inferioară a decis arestarea sa şi a altor două persoanepentru 29 de zile, sub acuzaţia de favorizare a infractorului.
Vântu a continuat declaraţia, arătând că, "după aceea", maimulţi "emisari" ai şefului statului au venit să-i ceară o parte dintrustul de presă "Realitatea".
"După aceea, emisari ai lui au venit să-mi ceară o parte atrustului media. Evident că am refuzat. Încep ameninţările, eurefuz în continuare. Am fost ameninţat că voi fi tocat financiar,am refuzat. Am fost ameninţat că voi avea probleme, am refuzat...Ulterior, a venit un control de opt luni la Realitatea TV, pentruca în final totul să culmineze cu arestarea mea", a spus Vântu însala de judecată. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels