„Aplicarea măsurii ne-ar costa 7,7 miliarde de lei anual. Este o sumă mare, iar deficitul bugetar în 2017 este foarte mare şi el. Trebuie să începem un proces de consolidare fiscală graduală şi nu ne permitem noi reduceri de taxe“, a comentat ministrul finanţelor trecerea prin Senat a unei propuneri legislative de reducere a CAS cu cinci puncte.
CAS a fost redusă în 2014 cu cinci puncte la angajator. Angajatorii au plătit în 2015, ca urmare a acestei măsuri, cu 2,8 miliarde de lei mai puţin la buget, iar deficitul fondului public de pensii s-a adâncit la 18 miliarde de lei (33% din cheltuielile fondului, echivalent a 2,5% din PIB). În 2017 TVA ar urma să fie redusă cu încă un punct, până la 19%, iar, în condiţiile în care deficitul este deja stabilit la limita de sus acceptabilă (3% din PIB), spaţiu fiscal pentru alte reduceri de taxe nu există, practic, în afara unor tăieri de cheltuieli. Deja instituţiile financiare internaţionale susţin că deficitul bugetar va depăşi anul viitor pragul Tratatului de la Maastricht (3% din PIB), prognoza Comisiei Europene fiind un deficit bugetar de 3,8% din PIB. Senatorii au adoptat luni o iniţiativă legislativă a unor parlamentari PSD prin care contribuţiile de asigurări sociale scad cu 3% la angajat şi cu 2% la angajator, iniţiativă care spune că urmăreşte „stimularea creşterii economice prin consum“. Or, tocmai stimularea creşterii prin consum a devenit o problemă de dispută între economişti. Unii dintre aceştia apreciază că mai firesc ar fi fost ca întâi să fie redusă CAS şi abia în al doilea rând TVA (reducere care a adus o creştere de 19% în consum, în primele luni din an, dar destabilizează deficitul comercial şi de cont curent ca urmare a majorării importurilor).