Guvernul a aprobat proiectul de ratificare a Acordului privind acordarea unui ajutor financiar rambursabil în valoare de 150 milioane euro Republicii Moldova, proiect pe care Executivul l-a trimis la Parlament, unde va intra în dezbatere.
Ministrul finanţelor Eugen Teodorovici a semnat ieri la Chişinău acordul prin care România va acorda Republicii Moldova un credit de 150 mil. euro, disponibil după ce va fi ratificat de cele două ţări, la costul plătit de statul român pentru împrumuturi de pe pieţele internaţionale.
Fiecare tranşă va fi acordată pe o scadenţă de maximum cinci ani.
Premierul Victor Ponta a spus ieri că Republica Moldova traversează un moment extrem de greu: "Într-un moment extrem de greu te ajută doar cineva foarte apropiat, cum este România".
Moldova este într-o situaţie gravă şi cu finanţarea externă suspendată după ce din trei bănci moldoveneşti au dispărut un miliard de dolari, la finalul anului trecut. Instituţiile financiare respective, Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, deţin aproape o treime din activele bancare ale ţării, inclusiv bani pentru plata pensiilor.
Tranzacţiile par că au fost efectuate în decurs de câteva zile, chiar înaintea alegerilor parlamentare de la sfârşitul lui noiembrie 2014.
FMI nu mai ajută Moldova tocmai pentru că această ţară a refuzat să lichideze băncile din care au fost furaţi banii.