IMM

Ordonanţa privind creditele pentru IMM-uri cu dobândă subvenţionată: nivelul dobânzii subvenţionate nu poate depăşi 800.000 de euro, echivalent lei

Ordonanţa privind creditele pentru IMM-uri cu dobândă...

Autor: Iulian Anghel

03.04.2020, 18:05 461

Valoare dobânzii subvenţionate de stat, la creditele ce urmează să fie contractate de IMM-uri în cadrul programului de susţinere a economiei în criză nu poate depăşi 800.000 de euro echivalent lei, a stabilit joi guvernul.

Guvernul a modificat ordonanţa iniţială după ce Comisia Europeană a obiectat că o astfel de subvenţie reprezintă, practic, un ajutor de stat şi, prin urmare, acesta trebuie să prevădă o limită.

„Subvenţia de dobândă, cu tot ce înseamnă ea, este considerată un grant, iar limita pe care am stabilit-o pentru aceasta este de 800.000 de euro, echivalent lei. În termenii Comisiei Europene, o astfel de subvenţie este considerată un ajutor de stat şi, prin urmare, acesta trebuie să aibă o limită. Limita de 800.000 de euro, echivalent lei, este, credem noi, suficientă pentru a acoperi costul unui credit cu dobânda subvenţionată”, a explicat Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului.

Guvernul va aproba luni normele de aplicare a ordonanţei şi va stabili şi nivelul marjei de câştig (peste Robor) pe care o va acorda băncilor care intră în program.

Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilităţi de creditare este de 10 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO