„Timp de 27 de ani am investit în cei care numără, vorbesc sau judecă despre ce se face şi mai puţin în cei care fac. A venit vremea să schimbăm asta.“
Potenţialul de dezvoltare al sectorului IT&C din România – care a ajuns la 6 % din PIB cu mai puţin de 200.000 de angajaţi- este foarte mare, însă, din păcate, universităţile au ajuns la capacitatea maximă de producţie a absolvenţilor specializaţi în acest sector, este de părere Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti şi fost ministru delegat pentru învăţământ superior şi cercetare.