Remus Borza, preşedinte al Polisano: Expertiza managerială mă recomandă. Principiile de management sunt universal valabile
Avocatul Remus Borza a fost numit preşedintele Polisano, un grup de 17 firme cu activităţi în principal în industria medicamentelor, care anul trecut a realizat afaceri de peste 350 mil. euro şi care a fost dezvoltat de omul de afaceri Ilie Vonica, care a decedat în urmă cu două luni.
„Urmează ca joi să plec la Sibiu (unde are sediul grupul Polisano – n.red.), iar luni voi fi prezentat oficial. În două-trei săptămâni vom inaugura oficial spitalul (al doilea al grupului – n.red.), care niciodată nu a fost inaugurat şi care până la finalul anului va fi operaţional în proporţie de 100%. (…) Vreau să duc aceste firme acolo unde le-a visat Ilie. Vor urma evaluări ale echipei de management. Este posibil să aduc şi manageri noi“, a spus Remus Borza.
Avocatul Remus Borza, care deţine casa de avocatură Borza şi Asociaţii şi firma de insolvenţă Euro Insol, afirmă că principala sa respon-sabilitate va fi să gireze managementul operaţiunilor Polisano, grup dezvoltat în jurul distribuitorului de medicamente cu acelaşi nume care anul trecut a realizat o cifră de afaceri de 330 mil. euro.
Borza mai spune că analizează fiecare firmă din grup, scopul fiind îmbunătăţirea indicatorilor financiari. Mandatul său de preşedinte este de un an.