Proprietăţi

Top zece evenimente din construcţii în 2011

Top zece evenimente din construcţii în 2011

Top zece evenimente din construcţii în 2011

Autor: Andreea Neferu

19.12.2011, 13:23 1284

Autostrăzi în Irak şi blocuri în Maroc

Constructorul român Delta ACM 93, controlat de omul de afaceri Florea Diaconu, a făcut primul pas pe pieţele externe anul acesta, când a câştigat un contract de construcţie a peste 20 de kilometri de autostradă în Irak. Astfel, compania, cu o cifră de afaceri de 91 milioane de euro anul trecut, construieşte un tronson de 20,6 km din autostrada Erbil - Koya, cu o lungime totală de 58,3 kilometri, valoarea contractului câştigat de Delta ACM ridicându-se la 66,7 milioane de dolari (47,8 mil. euro).

Pe de altă parte, constructorul argeşean Building Astrom, deţinut de Marian Drăgoi, Nicolae Drăgoi şi Alexandru Radu, a intrat pe pieţe externe precum Maroc sau Libia cu contracte de construcţie, iar în perioada următoare ţinteşte şi ţări precum Algeria, Irak sau Qatar. Building Astrom a câştigat până acum un contract de 34 mil. euro în Maroc pentru construcţia a 12 blocuri de apartamente, în parteneriat public-privat, dar şi un contract de 3 mil. dolari în Libia.

Schimbare de generaţii în industria cimentului

În ultimul an, industria cimentului a trecut printr-o adevărată schimbare de generaţii, în condiţiile în care doi mari şefi din acest sector, Mihai Rohan (foto) de la Carpatcement Holding şi Markus Wirth de la Holcim România, au părăsit conducerea companiilor, deşi au rămas în consiliile de administraţie ale producătorilor de ciment.

În toamnă însă, şi Philippe Questiaux, preşedintele şi directorul general al Lafarge Ciment România, a anunţat că îşi va încheia mandatul anul viitor, urmând să fie înlocuit de Sonia Artinian, numită recent director general adjunct al companiei.

Henkel construieşte o nouă fabrică de adezivi

Henkel, companie cu afaceri de peste 130 mil. euro anual, cu activităţi în industria bunurilor de larg consum şi în domeniul materialelor de construcţii, a început anul acesta construcţia celei de-a treia fabrici de adezivi, o investiţie de 10 mil. euro.

Pentru noua fabrică bugetul de investiţii este de 10 mil. euro, o parte din sumă, aproape 3 mil. euro, urmând să fie acoperită prin finanţare europeană. Noua fabrică va avea o suprafaţă de 36.000 de metri pătraţi şi va produce anual 180.000-200.000 de tone de adezivi.

Deşi au anunţat că au teren şi autorizaţii pentru a treia fabrică în România încă de anul trecut, germanii de la Henkel au mai amânat momentul demarării efective a lucrărilor pentru anul 2011.

Henkel mai are două unităţi de producţie pentru adezivi, în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti, şi la Câmpia Turzii (judeţul Cluj), în care a investit până acum peste 30 de milioane de euro.


Umbrărescu, regele incontestabil al asfaltului

Dorinel Umbrărescu, care controlează constructorii Spedition UMB şi Tehnostrade, a câştigat în ultimul an şi jumătate contracte cu statul în valoare de cel puţin 530 de milioane de euro, numărându-se printre cei mai activi jucători locali pe segmentul infrastructurii, potrivit estimărilor ZF realizate pe baza informaţiilor publice şi a celor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). De altfel, Spedition UMB a încasat în primele şapte luni ale anului cei mai mulţi bani de la CNADNR, peste 177 de milioane de euro, pentru construcţii de autostrăzi şI modernizări de drumuri.

Octagon investeşŞte 8-10 mil. euro pe platforma Faur din Capitală

Compania de construcţii Octagon, deţinută de oamenii de afaceri greci Alexandros Ignatiadis şi Paschalis Paganias, a intrat în această toamnă pe o nouă nişă de business, devenind acţionar majoritar al bazei de aprovizionare cu materiale de construcţii Comat Electro, situată în zona industrială Faur-Republica din Capitală.

Compania a anunţat că intenţionează să investească între 8 şi 10 milioane de euro în extinderea parcului industrial cu noi hale de producţie şi depozitare, lucrările de construcţie urmând să demareze la finalul lui 2012 sau la începutul lui 2013. Compania, care a înregistrat anul trecut afaceri de circa 14,3 milioane de euro, estimează că în 2011 va obţine venituri la un nivel similar, în condiţiile în care piaţa locală a construcţiilor nu a cunoscut un reviriment puternic anul acesta.

AdePlast termină o fabrică de polistiren

Deşi piaţa construcţiilor nu a cunoscut un reviriment puternic în 2011, antreprenorii români de profil au început să se pregătească încă de anul acesta pentru o revenire a cererii. Astfel, producătorul de materiale de construcţii AdePlast, deţinut de omul de afaceri Marcel Bărbuţ, a inaugurat în august o fabrică de polistiren la Ploieşti, în urma unei investiţii de peste 4 milioane de euro, finanţată din surse proprii.

Pe lângă această fabrică de polistiren, AdePlast mai deţine două fabrici, la Ploieşti şi la Oradea, în care a investit circa 28 de milioane de euro.

Compania a anunţat recent că intenţionează să mai investească peste 10 milioane de euro în construirea unei zone industriale de producţie în Moldova până în 2012.

Grupul polonez Atlas cumpără Cesal Oradea

Grupul polonez Atlas, cu afaceri de peste 280 de milioane de euro în 2010, deţinut de trei dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri polonezi, a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al companiei bihorene Cesal, care produce mortare, adezivi, lacuri şi vopsele. Suma plătită de polonezi pentru un pachet de 80% din acţiunile Cesal Oradea nu a fost făcută publică, însă restul de 20% din firmă a rămas în mâinile fondatorilor, Ioan Gădălean, Vasile Fonoage, Domnica Roucaciu şi Sanda Secară, toţi cu funcţii de management în cadrul companiei. Cesal a avut în 2009 afaceri de 4,86 milioane de euro şi un profit brut de 35.000 de euro, potrivit Registrului Comerţului. Polonezii au însă planuri mari pentru România, urmând să investească circa opt milioane de euro în următorii trei ani în dezvoltarea capacităţilor de producţie, a brandului şi în majorarea cotei de piaţă.

Parc de distracţii de 25 de milioane de euro

Producătorul de diamante sintetice Rami Dacia a finalizat în toamnă investiţia de 25 mil. euro în parcul de distracţii Terra Park din Capitală.

Parcul, situat în sectorul 6 al Capitalei, pe Bulevardul Timişoara, cuprinde 30 de atracţii şi 500 de locuri de parcare pe o suprafaţă de 30.000 mp. Rami Dacia aşteaptă în primul an de funcţionare circa 600.000 de vizitatori, astfel că încasările în primele 12 luni s-ar putea ridica la cel puţin 30 mil. lei (7,1 mil. euro), potrivit calculelor ZF.

Compania Rami Dacia, cu afaceri de 1,7 mil. lei (circa 400.000 de euro) în 2010, este deţinută majoritar de Asociaţia Salariaţilor, însă şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deţine 22%.

Amenzi pentru constructori

Consiliul Concurenţei a amendat 25 de companii implicate în construcţia de drumuri şi autostrăzi cu circa 1,9 milioane de lei (429.000 de euro) pentru nefurnizarea de informaţii în cadrul unei investigaţii a instituţiei pentru cunoaşterea pieţei lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi. Printre companiile sancţionate se numără Astaldi (Italia), Apolodor Com Impex (controlată de omul de afaceri Radu Ouatu) sau Lena Engenharia e Construcoes (Portugalia).

Baumit vrea o nouă fabrică de mortare

Producătorul de materiale de construcţii Baumit România, parte a concernului austriac Schmid Industrie Holding, a anunţat că analizează construcţia unei noi fabrici de mortare uscate de 300.000 de tone, după ce anul trecut a inaugurat o unitate similară la Bolintin, judeţul Giurgiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO