Acţiunea zilei de vineri
Titlurile Rompetrol Rafinare (simbol RRC) au crescut cu 5,95% în şedinţa de vineri, după ce compania a anunţat rezultatele financiare pe primul trimestru.
Rompetrol Rafinare, care administrează rafinăria Petromidia, a înregistrat în primele trei luni ale anului o creştere de 63% a cifrei de afaceri, până la 3,3 mld. lei (742 de mil. euro), avansul venind pe fondul unor cantităţi aproape duble de petrol procesate şi al creşterii puternice a vânzărilor de carburanţi, mai ales la export. În ciuda acestui avans, compania continuă să înregistreze pierderi de 78,6 mil. lei (17,5 mil. euro).
Acţiuni de urmărit azi
- Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) care au făcut obiectul unor tranzacţii de tip deal în valoare de 18,6 milioane de lei în şedinţa de vineri. În acţionariatul companiei a intrat grupul britanic HSBC, cu o deţinere de 5,02% din capital, iar situaţia dividendelor pe 2014 nu a fost încă tranşată de conducerea SIF 5.
- Acţiunile Stirom Bucureşti (STIB) care au data de 19 mai drept dată ex-dividend. Data ex-dividend este data de la care acţionarii nu mai au dreptul să încaseze dividendul, acţiunile urmând să se corecteze cel mai probabil cu valoarea dividendului.